Drama neștiută a lui Vladimir Găitan. Actorul se luptă de ani de zile cu o boală gravă a sângelui, declanșată de accidentul nuclear de la Cernobîl: ”Simt că sfârşitul îmi e aproape…”

.

Vladimir Găitan este unul dintre cei mai valoroși actori ai României, cu o carieră ce s-a întins pe câteva decenii. Nu multă lume știe, însă, că actorul se luptă de 30 de ani cu o afecțiune gravă a sângelui, declanșată de explozia de la Cernobîl. Nevoit să facă transfuzii de sânge periodic și să ia numeroase medicamente, Vladimir Găitan încearcă din răsputeri să țină boala sub control.

Vladimir Găitan și-a început cariera de actor la finalul anilor 60 și a fost neobosit în dedicarea față de public, cu toate că, în mare parte din tot acest timp, ducea o luptă înfiorătoare în culisele vieții sale. Nevăzut de nimeni, după ce părăsea scena, actorul revenea la o suferință cumplită, care îl însoțește de mai bine de 30 de ani: o formă rară de cancer al sângelui.


Vladimir Găitan se luptă de 30 de ani cu o boală rară a sângelui

Actorul a ținut secretă afecțiunea o vreme, după care a început să vorbească deschis despre chinurile prin care trece încă din anii 80. Pentru a ține boala sub control, Vladimir Găitan este nevoit să facă periodic transfuzii de sânge și urmează o schema strictă de tratament medicamentos.

Deși inițial medicii i-au mai dat de trăit zece ani, între timp au trecut mai bine de 30, iar Vladimir Găitan, sfidând legile medicinei, a înplinit 73 de ani la începutul lui 2020. Cu toate acestea, aflat la un eveniment al Teatrului de Comedie desfășurat anul trecut, actorul a făcut o declarație îngrijorătoare.


Simt că sfârşitul îmi e aproape, de aceea nu vreau să ratez aniversarea teatrului, un eveniment de o asemenea anvergură. Iubesc acest teatru şi am fost ani de zile pe scena lui. Mă bucur că aici joacă şi fiica mea. (…) Mă bucur că am jucat ani de zile în piese importante pe scena teatrului şi că nu am fost uitat‘, a dezvăluit maestrul.

Boala lui Vladimir Găitan s-a declanșat după Cernobîl. Medicii i-au zis că mai are de trăit 10 ani

Povestea de viață a lui Vladimir Găitan este una impresionantă. Deși s-a bucurat de o carieră frumoasă și a avut norocul de a avea parte de o familie minunată (nr. are doi copii, o fată și un băiat), actorul nu a avut același noroc și când vine vorba de sănătate, fiind diagnosticat cu o boală gravă, o formă rară de cancer a sângelui, la scurtă vreme după accidentul nuclear de la Cernobîl.

O doamnă doctor a fost foarte intrigată de roşeaţa nefirească a feţei mele şi m-a invitat să fac nişte analize. Aveam 40 de ani atunci. Eram un bărbat în putere. Policitemia vera (aşa se numeşte boala) a fost declanşată de radiaţiile de la Cernobîl sau de o disfuncţie provocată de acestea. Măduva spinării produce mai multe globule roşii decât albe, iar sângele este foarte gros şi pericolul unui accident vascular e iminent. Medicaţia trebuie să-l fluidizeze cât mai mult ca să nu ajung acolo.


A fost îngrozitor, dar până la urmă m-am resemnat cu ideea şi am încercat să supravieţuiesc. Doctorii îmi mai dădeau doar zece ani, iar eu am fost un obraznic şi m-am încăpăţânat să trăiesc. Această boală mi-a interzis orice mişcare sportivă grea. În fiecare dimineaţă noptiera mea se goleşte de câte cinci-şase pastille‘, a mărturisit Vladimir Găitan în urmă cu mai multă vreme.

Foto: Libertatea