Drama neștiută a Emiliei Clarke! Mama Dragonilor din ”Game of Thrones” s-a operat de două ori pe creier

.

La 32 de ani, Emilia Clarke, cunoscută mai degrabă ca ‘Mama Dragonilor’, se bucură de un succes la care nici nu visa. În spatele imaginii strălucitoare, însă, se află o poveste de viață tristă. Actrița a fost operată de două ori pe creier, din cauza unui anevrism cerebral ce ar fi putut să o omoare chiar în timpul filmărilor la celebrul serial.


La 32 de ani, Emilia Clarke are o lume întreagă la picioare. Tânără, frumoasă și plină de viață, ai zice că actrița are tot ce își dorește. Puțini știu, însă, că în urmă cu opt ani, chiar în timp ce filma primul sezon ‘Game of Thrones’, Emilia era să moară din cauza unui anevrism cerebral. Prin intermediul CBS, vedeta a făcut publice o serie de imagini cu puternic impact emoțional, făcute după prima operație pe creier.

Mama Dragonilor a fost operată de două ori pe creier la nici 25 de ani


Spitalizată de urgență ca urmare a unor dureri severe, Mama Dragonilor a fost depistată cu anevrism cerebral și operată imediat pe creier, intervenție de trei ore,  ce a avut drept consecință tulburări de vorbire serioase. ‘Diagnosticul a fost rapid şi de rău augur: o hemoragie subarahnoidă, un tip fatal de accident vascular cerebral … aveam 24 de ani. (…) Numele meu complet este Emilia Isobel Euphemia Rose Clarke. Dar nu am reuşit să mi-l amintesc. În schimb, din gură îmi ieşeau cuvinte fără cap şi fără coadă. Am vrut să pun capăt. Am cerut echipei medicale să mă lase să mor. Munca mea, întregul meu vis despre cum ar trebui să fie viaţa mea, se învârte în jurul cuvintelor şi comunicării. Fără acestea, eram pierdută‘, a declarat Emilia Clarke recent pentru New Yorker.


După operație, actrița a trebuit să ia morfină în pauzele de filmare de la Game of Thrones pentru a face față durerilor infernale și a combate senzația groaznică de oboseală. Sezonul 2 a fost cel mai rău pentru mine (…) Credeam că voi muri din clipă-n clipă‘, a mărturisit Emilia Clarke. Problemele nu s-au terminat, însă, aici, fiindcă în 2013 a fost operată din nou pe creier, ca urmare a faptului că după un RMN, s-a constatat că anevrismul se dublase. Drama nu era la final, deoarece operația nu a fost un succes, s-a produs o hemoragie, iar Emilia a ajuns din nou la bisturiu.


Din fericire, într-un final Emilia și-a putut relua viața, iar sănătatea nu i-a mai dat bătăi de cap, deși, așa cum a dezvăluit pentru New Yorker, toată copilăria și adolescența a avut semne prevestitoare, precum migrene sau stări de leșin, pe care inițial le-a pus pe seama unei presiuni scăzute a sângelui.

Foto: CBS News, Hepta

Citește și:

Antonia a împlinit 30 de ani. Cum au surprins-o prietenii pe artistă

Faza zilei! Teo a cerut în căsătorie un bărbat în timpul interviului VIVA! Cum a ajuns la acest gest