Drama cumplită a Pamelei Anderson. Actrița a fost agresată sexual de dădacă și violată de un bărbat cu 13 ani mai în vârstă: "Pur şi simplu, nu mai voiam să trăiesc pe pământul ăsta!"

 Cica Cristina
.

Pamela Anderson, cunoscută ca sex-simbol, mai ales după aparițiile istorice în pictorialele Playboy, a cucerit publicul definitiv în serialul Baywatch. Puțini știu însă ce se ascunde în spatele unei femei aparent puternice, care nu pare că ar putea fi doborâtă de ceva. Totul a început în copilărie, iar ceea ce a trăit actrița este un adevărat coșmar!

Chiar dacă sufletul nu i s-a vindecat și nu a reușit să treacă peste cele trăite cu adevărat nicicând, vedeta din Baywatch și-a făcut curaj să vorbească despre ororile la care a fost supusă. Vedeta a povestit că a fost agresată sexual chiar de bona sa, pe când era doar un copil. Timp de 4 ani, de la 6 ani, până la 10 ani a fost nevoită să suporte rele tratament din partea femeii care se presupunea că are grijă de ea.

Citește și: Dieta-minune pe care o ține Pamela Anderson. Eficientă pentru femei, salvatoare pentru bărbați:'Consumul de carne duce la…'

Și de parcă nu ar fi fost suficient, doi ani mai târziu a suferit un episod la fel de traumatizant: a fost violată de un bărbat în vârstă de 25 de ani, pe când ea avea doar 12 ani. Blondina nu s-a simțit suficient de puternică încât să le povestească apropiaților, familiei, clipele teribile prin care a trecut.

Pamela Anderson: „Animalele au fost cele care m-au salvat”

Totuși, a găsit o metodă, un fel de terapie, pentru a face față suferinței și trăirilor atât de intense prin care trecea. S-a concentrat asupra animalelor, ființe nevinovate în care a găsit dragostea necondiționată pe care a căutat-o mult timp.

Citește și: Pamela Anderson, de nerecunoscut din cauza operațiilor estetice!

Evenimentele din viața sa au făcut-o să-și piardă încrederea în oameni, având momente în care simțea că nu mai vrea să trăiască. Actrița a găsit salvarea în animalele, de la care a învățat sensul empatiei și, mai ales, al dragostei.

Pierdusem încrederea în oameni. Pur şi simplu, nu mai voiam să trăiesc pe pământul ăsta! Animalele au fost cele care m-au salvat, ele s-au îndreptat spre mine în mod natural şi mi-au demonstrat ce înseamnă empatia şi dragostea', a precizat ea, potrivit adevărul.ro.

Daily Instagram PostsDaily Instagram Posts

Sursa foto: Hepta

Citește și: Cum arată acum Carmen Electra, interpreta lui Lani McKenzie, din Baywatch.La 48 de ani este la fel de sexy ca-n filmul care a consacrat-o! Ce dietă ține pentru un trup perfect, la orice vârstă

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton