Toată lumea știe cine este Inna, dar puțini știu detalii despre Alexandra Elena Apostoleanu. Acum este celebră în toată lumea, dar cândva era o fată simplă din Mangalia. Acum trăiește în lux, înainte doar visa la asta. Acum e sex-simbol, înainte era o adolescentă care nu atrăgea atenția. Iată detalii despre viața Innei dinainte să devină artist internațional!
După ce în 2008 cucerea topurile românești cu hitul ‘Hot’, în numai doi ani devenea artist internațional, umplând stadioane și având milioane de fani. Însă dacă astăzi este faimoasă, bogată, style icon și sex-simbol, înainte de 2008 artista era doar o fată simplă din Mangalia, ce încerca în zadar să-și croiască drum în muzică. Pe vremea aceea, deși o brunetă drăguță, nu se putea lăuda cu calitățile fizice de azi. Chiar dacă nu a făcut nicio intervenție estetică, Inna a ajuns în doar câțiva ani, dintr-o fată cu oscilații de greutate, un reper de frumusețe, prin doar câteva ajustări la nivel fizic și vestimentar.
Inna trăiește azi în lux, dar în adolescență era o fată modestă
Astăzi are apartament în Barcelona și stă în cele mai luxoase hoteluri din lume, dar Inna și-a petrecut copilăria într-un bloc comunist din stațiunea Neptun, într-o familie fără mari posibilități, dar care s-a preocupat de talentul fetei, plătindu-i lecții de canto, așa cum a relatat Libertatea. Ulterior, Alexandra Elena Apostoleanu, căci acesta e numele real al Innei, a urmat cursurile Colegiului Economic din Mangalia, demers pentru care făcea naveta zilnic cu bicicleta.
După o tentativă eșuată de a intra în industria muzicală, prin participarea la audițiile pentru trupa A.S.I.A, Inna (nr. așa o alinta bunicul său) s-a angajat la o firmă de imobiliare, pentru ca ulterior să-i cunoască pe creatorii de hituri de la Play & Win. Nu a pornit la drum singură, ci avându-l alături ca impresar pe fostul iubit, Lucian Ștefan, cel ce a avut un aport major la dezvoltarea acesteia ca artist international.
Din 2008 și până astăzi, cariera Innei a cunoscut o ascensiune fulminantă, la fel ca și conturile din bancă sau aspectul fizic. Dacă la un moment dat declara că la început de carieră a avut probleme în a se face remarcată pentru că nu era suficient de apetisantă, acum nu mai este cazul. Inna s-a rafinat, și-a schimbat stilul vestimentar și poartă haine exclusiviste. Însă evoluția nu a ținut doar de înfățișare, ci la absolut toate capitolele.
Foto: Hepta, Instagram, Libertatea, Unica