Cristi Iacob și soția sa, Gabriela Iacob, împărtășesc aceeași pasiune, fiind actori. Adesea se mai ciondănesc, însă de cele mai multe ori încearcă să nu amestece viața personală cu cea profesională. Juratul de la Te cunosc de undeva a dat din casă și ne-a spus care este atmosfera la ei la familie, cum se înțelege cu partenera lui de viață și cum își petrec weekendurile împreună.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!
Sunteți amândoi actori și știți exact ce presupune asta. S-a întâmplat totuși vreodată să fiți geloși pe partenerul/ partenera de film a celuilalt? E un sentiment firesc până la un punct…
Nu, asta e o prostie. Geloziile vin dintr-o neîncredere în primul rând în tine însuți sau din promiscuitatea propriei tale minți. Nu, total nu! N-are nicio vină Julieta (Lili – actriță) că Mișu, bărbatul ei în viața de zi cu zi e imbecil și crede că Romeo (Gigi – actor) chiar vrea să o înghesuie pe soția lui între
decoruri. Nu, total nu!
Cristi Iacob: „Cert e că, la un moment dat, ne împăcăm’
Sunteți unul criticul celuilalt? Vă sfătuiți din punct de vedere profesional? Se întâmplă să vă mai și ciondăniți uneori?
Au! Da! Dar încercăm să nu amestecăm scena cu viața. Încercăm. Uneori ne reușește, alteori nu, mai ales că suntem cam colerici amândoi. Cert e că la un moment dat ne împăcăm. De cele mai multe ori datorită pisicii, care vine când la unul, când la altul. Usi e prezidenta juriului căsniciei noastre. Juriu format doar din ea însăși. Usi cea cu șase vieți, că a fost bolnăvioară și a consumat vreo trei. Iar pentru minunea că mai e cu noi încă, mulțumim unor medici veterinari de excepție: lui Cristi și Ancăi Moscu și, în mod special, lui Răzvan Tănăsescu.
Citește și: Giani Kiriță s-a despărțit de iubita tinerică, dar asta nu e tot!E certat cu fiica lui de un an
Citește și: Cristi Iacob a ajuns la nunta lui pe un cal alb
Ai mărturisit că tu ești cel care gătește la voi în casă, fiindcă o femeie nu trebuie să stea în bucătărie, și că ingredientul tău secret este iubirea. Cred că, în momentul ăsta, ai devenit idolul cititoarelor noastre, hahaha! Spune-ne cu ce o răsfeți pe Gabriela!
Acest răspuns va fi al Gabrielei: TĂIȚEEEI CU VARZĂĂĂĂĂ (e o
fată simplă)!
Cristi Iacob: „Weekendul este ortodox’
Cum arată un weekend în familia Iacob? Vă place să socializați sau
preferați să fiți doar voi doi?
Amândoi suntem creștin-ortodocși, așa că duminicile încercăm să fim acolo unde ți se spune să fii bun și blând, unde înveți că în orice clipă poți pleca, unde afli că nu trebuie să te bazezi pe niște iluzorii 70-80 de ani, ci pe o eternitate, și că trebuie să-ți asumi faptele pe care le faci. Nu să te alini cu faptul că ai dreptate și că ceilalți sunt de vină. Psihologi, să mă iertați, dar nu puteți justifica moartea ca trecere, ci doar ca finalitate. Weekendul familiei Iacob este ortodox. Suntem la Țânculești, la Mânăstirea Sfântul Mucenic Filimon (ocrotitorul făcătorilor de spectacole) adică la Avva Valerian sau la Mânăstirea Antim. Da, la biserică, colegi!
CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN NUMĂRUL DE APRILIE AL REVISTEI VIVA! REVISTA SE GĂSEȘTE DEJA LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI.
Sursa foto: Facebook, PR