De ce și-a șters Roxana Vancea pozele sexy de pe Instagram: "Soțul meu e gelos, dar nu din cauza lui!" EXCLUSIV

.

Roxana Vancea este însărcinată și curând își va ține bebelușul în brațe. Trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Dragoș Paiu, cu care s-a căsătorit în anul 2019, iar acum, alături de Milan și mezinul familiei, tabloul se va întregi. Roxana Vancea ne-a dat câteva detalii despre relația cu soțul ei și cum rezolvă neînțelegerile și a explicat, în primul rând, de ce sunt geloși în relație și de ce și-a șters fotografiile „obraznice' de pe rețelele de socializare.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!

Ce-a  avut Dragoș în  plus față de alții? Cum te-a convins să faci pasul ăsta mare?


A fost pentru prima dată când eu mi-am făcut planuri cu un bărbat, primul bărbat cu care m-am văzut în viitor. Deşi nu pare, Dragoş e un bărbat foarte sensibil, atent, cu care pot să vorbesc orice şi care, atunci când avem o problemă, nu lasă lucrurile nerezolvate. Mereu vorbim şi încercăm să ne dăm unul după celălalt până ajungem la un numitor comun. E frumos „în draci, cum îmi place mie să spun, cât de bine arată ați văzut şi voi! Pentru mine a fost omul potrivit la momentul potrivit şi sper că şi eu pentru el.


Roxana Vancea: „Niciunul dintre noi nu se vedea într-o relație’

Cum a început povestea voastră de dragoste?

Povestea noastră a început când niciunul dintre noi nu se vedea într-o relație. Eu eram singură de un an şi 7 luni, mă obişnuisem aşa şi mi-era greu să mă mai văd cu cineva prea curând, iar Dragoș era singur de puțin timp şi într-o pregătire de concurs.


A venit la sală la o întâlnire cu şeful meu, l-am văzut şi l-am întrebat pe Dan (şeful) despre el. Pentru prima dată în viața mea, am abordat pe cineva pe o rețea de socializare. I-am pus câteva emoti-coane pe Instagram şi răspunsul lui nu a întârziat să apară (râde). Apoi ne-am întâlnit la un antrenament, a urmat un film şi apoi… o cununie.


Roxana Vancea: „Este un bărbat gelos’

Este un bărbat gelos? Am remarcat că, atunci când ai început relația cu el, tu ți-ai șters cam toate pozele de pe Instagram și am perceput totul ca și când, practic, ai dorit să ștergi toată viața publică de dinainte de el…

Este un bărbat gelos. Nu îmi arată nici mie câteodată asta. Cred că m-aş îngrijora mai tare dacă nu ar fi gelos. Am şters pozele în care apărea altcineva, care evident nu mai făcea parte din  viața  mea  şi  câteva  poze  mai „obraznice să zic aşa, în costum de baie sau lenjerie, dar asta nu din cauza lui, ci atunci când l-am înscris pe Milan la grădiniță şi eram urmarită pe Instagram sau Facebook de alte mămici sau educatoare.


Citește și: Cum și-a cunoscut Roxana Vancea soțul și cum au decurs primele întâlniri:'Am mers la cel mai prost film'. Când și unde va avea loc nunta

Citește și: Roxana Vancea are o sarcină cu probleme:„O să nasc mai devreme’

Citește și: Cum se înțelege Teo cu iubitul fiicei sale:„Acasă nu sunt vedetă de televiziune, sunt mamă’/ EXCLUSIV

Citește și: Motivul real al despărțirii dintre Whats up și Alice Badea:„Asta s-a întâmplat…’

Roxana Vancea: „Eu n-am fost geloasă până să îl întâlnesc pe Dragoş!’


Tu ești geloasă? Amândoi sunteți două persoane extrem de atrăgătoare. Mă gândesc că nu-i tocmai ușoară conviețuirea în social media.

Eu n-am fost geloasă în viața mea până să îl întâlnesc pe Dragoş! Acum sunt, nu pentru că îmi dă motive, ci pentru că e un bărbat foarte frumos şi foarte râvnit!

Aveți parole la telefoane? Chiar, care sunt limitele de acest gen pe care le-ați impus în căsnicie?

Avem parole, dar o ştim fiecare pe a celuilalt. Nu avem nicio limită, niciunul dintre noi nu are nimic de ascuns. Sper!


Cum rezolvă neînțelegerile în familie

Cum treceți peste neînțelegeri atunci când, inevitabil, apar?

Când avem o neînțelegere, încercăm să comunicăm până ajungem la ceva comun. Dacă nu reuşim, Dragoş iese pe uşă şi se întoarce în câteva ore ca şi când nimic nu s-a întâmplat, timp în care eu fierb. Apoi ne continuăm liniştiți viața. (râde)

Sursa foto: Facebook