Dana Rogoz aniversează 7 ani de la căsătoria cu Radu Dragomir. La început, nimeni nu le-a dat nicio șansă din cauza diferenței mari de vârstă

.

Dana Rogoz avea doar 19 ani când a început relația cu Radu Dragomir, cu 18 ani mai mare ca ea. Deși puțini au dat la început o șansă acestei povești de dragoste, iată că celebrul cuplu sărbătorește azi 7 ani de la căsătorie. Actrița a făcut o mărturisire emoționantă cu ocazia aniversării.


Multă lume o vedea încă pe Dana Rogoz ca pe adorabila Abramburica atunci când aceasta a început o relație cu mult mai maturul regizor Radu Dragomir, la doar 19 ani. Mulți au privit cu scepticism la început povestea lor de dragoste, convinși că diferența de vârstă de 18 ani se va dovedi fatală idilei, dar iată că cei doi sunt mai fericiți ca niciodată. Nu doar că au împreună un băiețel de cinci ani, Vlad, pe care Dana îl alintă ‘#perfectulmeu’ pe Instagram, dar sărbătoresc șapte ani de la nuntă.


9 iulie 2012. Foarte fericiți și emoționați, am spus amândoi DA’, a scris Dana Rogoz pe Instagram, la aniversarea a șapte ani de la cununia civilă, care a fost urmată de o nuntă ca-n povești la Palatul Mogoșoaia.

Unde a fost Dana Rogoz cerută în căsătorie. Nu aveai cum să spui ‘nu’!

‘Radu nu avea dubii în privința răspunsului. Știa că merge la sigur. Dar voia totuși să fie pusă întrebarea, fix ca la carte, și să existe răspunsul, în mod oficial. După care să îmi pună inelul. Tot momentul cererii în căsătorie s-a petrecut în prima noastră rulotă, cumpărată de Radu special pentru a găzdui acest eveniment, dar și pentru viitoarea lună de miere. Parcase rulota în cel mai bun loc din Praga, cu cea mai frumoasă priveliște. A scos inelul, a rostit întrebarea, am răspuns Da, ne-am îmbrățișat. Și am început să plângem, stând așa îmbrățișați, minute bune. A fost extrem de emoționant pentru amândoi, deși hotărârea o luasem fiecare cu mult timp înainte’, a povestit Dana Rogoz despre momentul emoționant în care a fost cerută în căsătorie.


Radu Dragomir a mai fost căsătorit

Radu Dragomir și Ozana Oancea au fost căsătoriți timp de trei ani. După despărțire, actrița a făcut mai multe dezvăluiri despre relația lor.

„Eram plecată în lume, dar aveam multe zile libere. Aveam timp să stau acasă, cu tatăl copilului meu. Cu el am avut o relație de concubinaj vreme de vreo 12 ani. Ne-am căsătorit înainte să se nască Barbu. Ne-am cunoscut la Teatrul Podul, un teatru studențesc. Eu eram studentă deja la Teatru, iar el era student la Electronică.


A terminat Electronica, cu chiu cu vai, iar apoi a făcut regie de film. Ne-am căsătorit abia când am aflat că o să-l am pe Barbu, ne-am codit mult, asta și pentru că eu detest cuvântul „divorț’. Eu nu am visat rochie de mireasă, nu mi-am dorit. Și nici n-am avut. Iar apoi, când am rămas însărcinată, pur si simplu m-am gândit să avem același nume.

Și a fost o formalitate, de 15 minute, cu părinții, atât. Dar nu i-am dat o importanță prea mare. Cred ca m-ar fi durut mult mai tare dacă femeia pentru care a plecat el de lângă noi ar fi fost cineva care să-mi semene în vreun fel.  Cu care să mă pot compara în vreun fel, din punct de vedere al vârstei, al mediului.


Dar el a plecat către cu totul și cu totul altceva, deci mi se pare mai simplu de acceptat’, a mărturisit actrița pentru Revista Tango, scrie Libertatea.

Foto: Instagram

Citește și:

Brigitte Pastramă s-a enervat la culme la nuntă. Ce artist i-a stricat petrecerea vedetei

O mai ții minte pe Sclava Isaura? Cum arată, la 63 de ani, actrița care a dat viață personajului. Ți se strânge inima!