Carismaticul Marian Râlea, Magi cum îl știe toată lumea, ne-a povestit cum și-a descoperit pasiunea pentru actorie și cine l-a ghidat pe acest drum. Cu toate că avut talent și înclinație spre o latură umanistă, a urmat un liceu de Construcții. A urmat apoi admiterea la Actorie și în ciuda concurența foarte mari, Magi și-a atins țelul și a debutat pe marile scene din România.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!
Pasiunea pentru actorie când v-ați descoperit-o? Cine v-a susținut, cine v-a încurajat să porniți pe drumul acesta?
Mi-a plăcut teatrul de mic. Încă din grădiniţă, păstrez o fotografie cu mine pe o trotinetă, dintr-o scenetă, undeva la o casă de cultură, unde se făceau atunci serbările. Am continuat şi în școala primară, descoperisem deja poeziile, mă jucam de-a teatrul cu toţi copiii, îmi făceam cortină, ne învăţam rolurile, deveneam eroi. Aveam Tâmpa şi pădurea lângă noi, un prilej foarte bun să întruchipăm acolo toţi eroii din jocurile noastre. Pasiunea a continuat şi în liceu, unde am făcut mult teatru. Îmi aduc aminte, jucam o piesă în care trebuia să am părul lung şi, cum pe vremea aceea nu se putea purta aşa ceva, aveam o dispensă de la Poliţie, mai exact de la Miliţie, cu care puteam circula.
Marian Râlea: „Fratele meu m-a susţinut toată perioada facultăţii, el fiind deja actor la Braşov’
Cel care m-a influenţat cel mai mult în alegerea acestei cariere a fost fratele meu, care intrase la Teatru. Era cu aproape patru ani mai mare decât mine şi mi-a dat speranţa şi încrederea că şi eu pot să fac această meserie. Am intrat cu aceeaşi poezie, m-a susţinut toată perioada facultăţii, el fiind deja actor la Braşov. A fost un fel de dinastie teatrală Râlea. (râde) Dat fiind că nu sunteți singurul din familie care a ales acest drum, cine pe cine a inspirat în alegerea acestei profesii? A fost un soi de strategie. (râde)
Fratele meu, Andrei, şi-a ales meseria, mama a fost de acord, pentru că ne spunea: „Sigur, tu o să dai la Teatru şi pe urmă probabil n-o să îl pot stăpâni pe ăsta mic. Te las să dai la Teatru ca să nu regreţi pe urmă că nu ai încercat. Dacă intri, bine, dacă nu, nu!. Şi noi, șmecheri, îi spuneam: „Mamă, dar noi am moştenit talentul de la tine!, şi atunci era mai simplu. Mama ne-a susţinut, nu i-a fost uşor, ba chiar destul de greu, cât am făcut facultatea. Fratele meu a intrat primul, eu al patrulea, a fost aşa o suferinţă din partea mea, dar la final a avut doi actori.
Marian Râlea: „Mama ne-a susţinut, nu i-a fost uşor’
Dat fiind că nu sunteți singurul din familie care a ales acest drum, cine pe cine a inspirat în alegerea acestei profesii?
A fost un soi de strategie. (râde) Fratele meu, Andrei, şi-a ales meseria, mama a fost de acord, pentru că ne spunea: „Sigur, tu o să dai la Teatru şi pe urmă probabil n-o să îl pot stăpâni pe ăsta mic. Te las să dai la Teatru ca să nu regreţi pe urmă că nu ai încercat. Dacă intri, bine, dacă nu, nu!. Şi noi, șmecheri, îi spuneam: „Mamă, dar noi am moştenit talentul de la tine!, şi atunci era mai simplu. Mama ne-a susţinut, nu i-a fost uşor, ba chiar destul de greu, cât am făcut facultatea. Fratele meu a intrat primul, eu al patrulea, a fost aşa o suferinţă din partea mea, dar la final a avut doi actori.
Citește și: De ce nu a devenit actorul Marian Râlea tată:„Asta a fost viața, am fost preocupat…’/ EXCLUSIV
Citește și: Carmen de la Sălciua, amenințată cu cuțitul la început de carieră:'Am simțit ceva rece la gât'
De ce a urmat Marian Râlea un liceu de Construcții
În pofida aplecării spre latura umanistă, ați urmat un liceu de Construcții… De ce această alegere?
E foarte simplu: pentru că nu ştiam foarte bine istorie şi mama nu a vrut să rişte, cu un viitor student actor, cum era fratele meu, aşa că mi-a spus: „Mamă, dacă nu iese ceva, măcar tu să ai o meserie!. Se înfiinţase liceul de Construcţii şi a zis: „Uite, mergem la Construcţii. Este o meserie bănoasă. Da, sigur, lucrezi pe şantier, dar măcar tu să ai banii pentru viitorul familiei!. M-am ocupat însă în tot liceul tot de teatru, tot de partea umanistă. E adevărat că mergeam, la începutul verii, o lună de zile pe şantier, ca să ne facem rost de bani şi pe urmă mergeam la Costineşti, aşa era pe vremea aceea.
Marian Râlea, totul despre admiterea la Actorie
Cu admiterea la facultate cum a fost? Erau niște vremuri în care nu se intra așa de ușor la Actorie și nici nu deveneai actor peste noapte…
Erau foarte puţine locuri, erau şapte locuri de băieţi şi şase de fete, se intra greu, în sensul că erau foarte mulţi candidaţi, cam 130 pe loc la băieţi şi vreo 300 la fete. După proba eliminatorie rămâneam cam 35 pe loc şi nu era simplu. Nici pentru examinatori, marii noştri actori, care acum – Dumnezeu să îi odihnească! – nu mai sunt, şi nici pentru noi. Era o concurenţă foarte mare şi foarte mulţi copii talentaţi care îşi aşteptau rândul. Exista posibilitatea ca unii dintre noi să intre după trei-patru ani, erau fete care intraseră din a opta încercare, dar insistaseră, pentru că voiau să facă meseria asta. Ieşeau puţini actori, 15 la număr. Sigur, inconştienţa noastră şi-a spus cuvântul. Mai ales noi, cei din provincie, care nu aveam niciun contact cu Bucureştiul. Bine, eu mai veneam la fratele meu la facultate şi mai vedeam spectacole, dar ne doream mult să intrăm, alegerea era destul de dură, lacrimile curgeau… Aşteptam cu nopţile până ne dădeau rezultatele… A fost într-un fel acea perioadă!
Marian Râlea: „Sunt mari emoţiile la debut’
Cum a fost primul impact cu scena, cu spectatorii? Pe o scară de la 1 la 10, câte emoții ați avut la debut?
Sunt mari emoţiile la debut şi nu vizavi de public neapărat, cât faţă de colegii tăi, actorii din scenă, pe care nu vrei să îi încurci. Actorul are întotdeauna sentimentul, impresia că nu ştie tot rolul. Că o să uite cuvinte.