Cum sărbătorește Geanina Ilieș 1 Mai în izolare. Prezentatoarea TV a avut stări de panică, la începutul pandemiei: ”Acum ascult doar o dată pe zi jurnalele de știri”

.

La scurt timp după încheierea filmărilor la 'Gospodar fără pereche', Geanina Ilieș a întrat în izolare la domiciliu, alături de familie și de fiul ei, Patrick. Vedeta nu a mai ieșit din casă din data de 12 martie, dar de 1 mai a găsit o metodă de 'păcăli' rutina impusă de pandemie. Frumoasa brunetă ne-a povestit cum se distrează azi, dar și cum a traversat această perioadă dificilă, recunoscând că a avut stări de panică la început.

În mod normal aș fi început prin a te intreba ce faci de 1 Mai, Geanina. O să te întreb totuși unde și cu cine te afli în izolare. Și de când n-ai mai ieșit din casă?


N-am mai ieșit din casă din data de 12 martie. Stau împreună cu familia și cel mic. Am fost singura care a mai ieșit la magazinul din apropierea casei, o dată pe săptămână, și am făcut-o cu maximă precauție. De 1 Mai, sigur o să facem un grătar în curte și nu-mi doresc nimic mai mult decât să fim sănătoși.

Ai avut noroc că filmarile la ‘Gospodar fără pereche’ s-au încheiat cu puțin timp înainte să înceapă pandemia. Cum s-au așternut peste tine experiențele acestui sezon, care a reprezentat și revenirea ta în televiziune?


Da, am fost norocoși din punctul asta de vedere. A fost primul proiect de genul acesta pentru mine și am fost implicată cu tot sufletul și am muncit cu tot dragul! Atunci când am primit propunerea m-am bucurat extrem de tare, pentru că am fost o telespectatoare care a îndrăgit emisiunea de la primul sezon și mi-a fost mai ușor să înțeleg mersul lucrurilor atunci când am început filmările. Am fost foarte încântată că prin acest proiect am putut să ajut acești tineri să-și găsească sufletele pereche. Ce poate fi mai frumos decât să faci oamenii fericiți?!


Ai experimentat, de la declanșarea pandemiei și a stării de urgență și până acum stări de depresie, ai avut momente de cădere?

Nu neapărat depresive, poate anxioase, în primele săptămani. Generația noastră nu s-a confruntat cu așa ceva până acum. Din acest motiv, mi-am dat seama că mintea limpede este foarte importantă în această perioadă. Mintea își construiește granițe de autoaparare, dar tu poți face ca toate aceste gânduri să dispară, chiar și prin lucruri mărunte. Facând lucruri care să-i dea o acțiune minții, de deconectare. Eu am început în prima fază cu o curățenie generală, spre exemplu. Mă relaxa foarte tare să fac curat și înainte, dar am realizat că având curățenie în casă, și gândurile mele erau mai liniștite. Și tot așa, mi-am creat o rutină.


Dar cum gestionezi frica de virus? Intri în panică când vine vorba despre probleme de sanatate?

În primul rând, este normal să ne fie frică pentru că, până la urmă, acest virus este o amenințare pentru întreaga omenire. Există și această cantitate de informații, care produce și un exces de frică, pe care trebuie să o limităm făcând alte lucruri: citind, stând mai mult cu copiii nostri sau orice altceva. Recunosc, și eu parcă trăiam cu o panică mai mare la început, când ascultam toate jurnalele de știri și statisticile. Acum ascult doar o dată pe zi, în general seara. Consider că atâta timp cât respectăm regulile care ne sunt impuse în această perioada, viața noastră va intra pe un făgaș normal puțin câte puțin.


Fiul tau cum suportă perioada de izolare și cum percepe faptul că nu mai merge la școală? Chiar acum, când scriu aceste rânduri, se anunță la TV că elevii nu revin la școală până în septembrie.

Poate la început i s-a părut cool ideea, ca multor copii. Dar acum îl simt că îi este dor de școală, de colegi, de fotbal, de ieșirile cu prietenii.

Dar iubitul tău cum suporta vremurile pe care le trăim? Cum prevezi că va ieși cuplul vostru din această pandemie? Unii glumesc pe Facebook că pandemia se va încheia cu creșterea natalității, alții sunt de părere că se va încheia cu conflicte de cuplu.


În orice situație e vorba de comunicare. Amândoi avem un program, lucruri de rezolvat și asta ne-a ajutat să ne menținem în echilibru. Nu cred că trebuie să ne supunem relațiile la teste după pandemie, ține de fiecare să-și gestioneze stările, plăcute sau mai puțin plăcute, cu maturitate.

Foto: Pro Tv