Cum arată ”gemenele” din The Shining, la 40 de ani de la apariția filmului horror. Fetițele malefice în rochii albastre au adus panica în cinematografe

 Oana Popoiag
.

'The Shining' va rămâne în istoria cinematografiei ca unul dintre cele mai înspăimântătoare și în același timp frumoase filme făcute vreodată. Responsabil de acest succes a fost Jack Nicholson, cu remarcabila sa prestație, dar și cele două surori ce apăreau pe holurile hotelului bântuit pentru a semăna moarte și teroare. Iată ce s-a ales de cele două fetițe, la 40 de ani distanță de la apariția peliculei.

Filmul 'The Shining', regizat de genialul Stanley Kubrick, ecranizare după faimoasa carte a lui Stephan King cu același nume, a făcut furori în cinema în 1980. Considerat un film-cult, care te vrăjește și te sperie deopotrivă, 'The Shining' a fost pelicula ce i-a adus consacrarea lui Jack Nicholson la Hollywood.

În afară de prestația fabuloasă a marelui actor, imaginarul colectiv a reținut una dintre cele mai sinistre scene din istoria cinematografiei: cele două fetițe malefice, îmbrăcate în rochițe albastre, care apar cu recurență pe holurile hotelului bântuit, semânând moarte și teroare.

Deși toată lumea a crezut că acestea erau surori gemene, realitatea e cu totul alta: chiar dacă aveau legătură de sânge, una avea 8 ani, iar cealaltă 10 în 1980.

Cum arată 'gemenele' din The Shining, la 40 de ani de la lansarea filmului

În ciuda succesului repurtat și a faptului că și azi, la aproape jumătate de secol de la apariția 'The Shining', cele două fetițe din film rămân o imagine vie, actrițele nu au avut parte în viață de gloria pe care promitea să le-o aducă pelicula lui Kubrick. Ai fi zis că aceasta va fi rampa lor de lansare, dar, în schimb, cele două au ieșit din lumea cinematografiei, consolându-se doar cu amintirile de pe platou.

'Doamne, a fost așa frumos! În fiecare zi, ne-am simțit de parcă eram invitate la o petrecere extrem de exclusivistă și noi eram cele mai tinere și mai norocoase persoane de acolo. Stanley a dorit ca noi să fim pe platourile de filmare în fiecare zi, așa că între scene obișnuiam să ne jucăm cu ceilalți actori', au declarat cele două surori, care, în ciuda faptului că s-au retras din lumina reflectoarelor, au luat parte acum câțiva ani la un eveniment dedicat marelui regizor care a fost Stanley Kubrick.

The Shining (1980)The Shining (1980)

Foto: Hepta

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton