Cum arată Daniela Nane în costum de baie la 50 de ani și ce dietă ține pentru a se menține suplă

.

La aproape 50 de ani, Daniela Nane continuă să fie una dintre cele mai suple vedete. Aleasă Miss România în 1991, actrița nu este, însă, tocmai mulțumită de aspectul său fizic, motiv pentru care ține dietă și face mișcare. Aflată zilele acestea în Tenerife, frumoasa brunetă a anunțat că mai are de dat jos trei kilograme.


Când ești una dintre cele mai apreciate actrițe și ai un titlu de Miss România, presiunea de a arăta bine este extrem de mare. La aproape 50 de ani, Daniela Nane, căsătorită din 2016 cu Daniel Cioroianu, reușește să se mențină suplă, așa cum indică fotografia postată zilele acestea pe Instagram, unde apare în costum de baie. Aflată zilele acestea în vacanță în Tenerife, actrița le-a mărturisit urmăritorilor că nu este în totalitate mulțumită de aspectul său fizic și că mai are de dat jos trei kilograme.


Daniela Nane a renunțat la cafea și alcool

‘Am un meniu bazat pe vegetale şi lactate, ocolesc zahărul şi carnea, nu pierd nopţile, n-am fumat niciodată, la cafea am renunţat, iar alcool beau foarte rar – un pahar cu şampanie e suficient. De asemenea, e deja obişnuinţă să mă demachiez în fiecare seară, îmi îngrijesc pielea cu produse de calitate, testate antialergic, fac o profesie care îmi place, toţi membrii familiei sunt sănătoşi, iubesc şi am încredere în Dumnezeu, astfel încât am motive să fiu senină, să mă simt bine şi să zâmbesc, mulţumesc Cerului!’ declara Daniela Nane la un moment dat pentru revista „Taifasuri’.

Foto: Facebook