Cum a debutat Ana Porgras în gimnastică și ce s-a întâmplat la întâlnirea cu Nadia Comăneci: "Nu reușeam să mă adun"/ EXCLUSIV

.

Gimnasta Ana Porgras, fostă concurentă la Survivor, a avut o carieră strălucitoare, însă numeroasele accidentări prin care a trecut nu i-au făcut sarcina deloc ușoară. A luat decizia de a se retrage, lucru pe care acum îl regretă. Ana Pogras ne-a vorbit despre debutul în gimnastică, întâlnirea cu Nadia Comăneci și marele ei regret.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!

Ana, aș vrea să ne povestești puțin despre începuturile tale într-ale gimasticii. Bănuiesc că mama ta te-a înscris, dar cum ți-ai descoperit aceste aptitudini?


Eram foarte mică, nu îmi aduc foarte bine aminte, dar mama îmi povestește că eram un copil foarte energic, săream pe pat, canapele, mă rostogoleam prin casă. Din întâmplare, am făcut sfoara și mama, când m-a văzut, și-a dat seama că am un corp elastic și am înclinație spre acest sport, eram mică și slăbuță. A căutat în Galați o sală de gimnastică și a găsit-o. Ea m-a dus și m-a îndrumat în direcția aia.


Ana Porgras: „Am intrat într-un cantonament continuu, atunci am plecat de acasă’

Îmi amintesc că eram foarte fericită de ce se întâmpla în sală, erau multe fete, ne jucam, ne rostogoleam. Ușor, ușor, am evoluat în direcția asta. Am avut un campionat național și m-au văzut cei din Federația Română de Gimnastică și au realizat că pot face performanță. Le-au propus părinților să mă aducă la lotul de junioare de la Onești, aveam 10-11 ani. Am intrat într-un cantonament continuu, atunci am plecat de acasă. Dar a fost
benefic pentru mine.

Citește și: Ana Porgras de la Survivor, despre cele mai grele momente în gimnastică:'Am avut rupte picioarele, mâinile, degetele'/ EXCLUSIV

Citește și: Ana Porgras, adevărul despre relația cu tatăl său, după divorțul părinților:'Am rămas cu sechele'/ EXCLUSIV

Citește și: De ce a refuzat Marius Moga să producă piesa „Dragostea din tei’:„Nu a fost o decizie proastă’/ EXCLUSIV

Citește și: Alexandra Ungureanu, primele declarații după Asia Express:„O mega provocare’


Ana Porgras: „Am întâlnit-o de multe ori pe Nadia Comăneci’

Știu că ai cunoscut-o și pe Nadia Comăneci. Cum a fost?

Am întâlnit-o de mai multe ori pe Nadia, venea destul de des la noi la sală. Dar îmi aduc aminte un moment foarte fain cu ea. Nu reușeam să mă adun, era primul meu Campionat Mondial, la Londra, în 2009, aveam foarte multe emoții și a venit la mine. Mi-a spus să mă calmez, să fac exact ceea ce făceam și la antrenament, să fac abstracție de ceea ce este în jurul meu, pentru că nu trebuie să demonstrez nimic nimănui. M-a încurajat și pentru mine a fost foarte important, pentru că noi, gimnastele, avem foarte mari emoții.


Ana Pogras: „M-am accidentat dintr-o greșeală’

Știu că și acum regreți că te-ai retras din gimastică înainte de vreme. Care crezi că ar fi putut fi impulsul care să te determine să continui?


Eram într-un moment foarte dificil pentru mine. M-am accidentat dintr-o greșeală, mi-am rupt mâna, nu am făcut ceva dificil, dar așa a fost să fie. Tot în acea perioadă am avut și a doua intervenție chirurgicală la menisc. Făceam recuperare și pentru picior, și pentru mână, și simțeam că nu mai pot. Dar, după zece ani, realizez că a fost o decizie pripită, m-aș fi putut recupera în câteva luni. Dar atunci nu cred că mă putea determina ceva sau cineva să îmi revizuiesc decizia. Mama, sora, antrenorii m-au încurajat să continui, să mă recuperez și să particip la olimpiadă, însă eram într-un moment în care nu am ascultat pe nimeni.

Sursa foto: Facebook, Instagram