Cu ce regim alimentar a rămas Giani Kiriță după Exatlon: ”Înainte să plec aveam 101 kilograme”

.

După ce a concurat în al doilea sezon Exatlon și a revenit ca antrenor în al treilea sezon, viața lui Giani Kiriță s-a schimbat complet. Fostul fotbalist ne-a povestit ce regim de viață are de când s-a întors din concurs și ce dietă ține în prezent, dar și care este rețeta sa infailibilă pentru a cuceri femeile.

Viața lui Giani Kiriță s-a schimbat complet după ce a participat la show-ul Exatlon, prima dată în calitate de concurent, fiind eliminat după patru luni, iar a doua oară în calitate de antrenor, alături de Vladimir Draghia, în al treilea sezon. Dacă atunci când a plecat în competiție ajunsese să cîntărească 101 kilograme, fostul fotbalist a revenit rapid la condiția fizică a unui sportiv de performanță. Condiție pe care, o dată întors acasă, s-a ambiționat să o mențină, prin dietă echilibrată și foarte mult sport, așa cum ne-a mărturisit Giana, care luna aceasta a împlinit 42 de ani.


Cinci zile pe săptămână, dacă nu șase, mănânc sănătos: salată, grătar, fructe, vitamine, în general, iar o dată pe săptămână mă duc la masă la mama mea, pentru că mama mea face cea mai bună mâncare din lume, și atunci mănânc orice‘, a declarat Giani pentru viva.ro

Cum cucerește Giani Kiriță femeile. ‘Rețeta’ lui începe cu umorul

Însă aceasta nu a fost singura rețetă despre care Giani ne-a dat detalii. Fostul fotbalist ne-a mărturisit care sunt ‘ingredientele’ de care are nevoie un bărbat pentru a avea succes la femei: ‘Eu mă consider și m-am considerat întotdeauna un tip cu simțul umorului foarte dezvoltat, și cred că asta e singura mea calitate (râde). Orice bărbat care are simțul umorului și face o femeie să râdă, să zâmbească, cu siguranță că are mai multe șanse. În afară de simțul umorului, mai trebuie să ai carismă, trebuie să fii bărbat. De asta ducem noi lipsă în ziua de azi, mai ales generațiile care vin din urmă…i-ați văzut cât sunt de efeminați…’