Cotidianul francez L’Equipe, reportaj special despre GSP și documentarul Colectiv: "În cursă la Oscar, e un elogiu al investigației"

.

Documentarul Colectiv este primul film românesc nominalizat la Oscar, fiind extrem de lăudat peste hotare. Recent, jurnalul francez L’Équipe i-a dedicat câteva pagini, în care documentarul lui Nanau este catalogat drept „o odă adusă transparenței, rigorii, îndârjirii, o operă pentru recunoașterea vechii și binefăcătoarei munci a jurnalistului'.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!

Pentru prima oară în istoria cinematografiei noastre, un film românesc este nominalizat la Oscar, eveniment ce se va desfășura pe data de 26 aprilie! Nu o dată, ci de două ori, având dublă șansă de a câștiga prestigioasa statuetă. Filmul documentar ‘Colectiv, regizat de Alexander Nanau, apare la două categorii: „cel mai bun documentar’ și „cel mai bun lungmetraj internaţional’.


LEquipe: „Ancheta, o cursă de obstacole’

Mai multe publicații internaționale au scris despre „Colectiv', iar printre acestea s-a numărat și jurnalul de sport LÉquipe. Doi reporteri, Marine Leduc și Sylvain Moreau, au venit la București, iar redactorul-șef Géraldine Catalano a deschis ediția din acest weekend cu un editorial de-a dreptul impresionant.


„Sunt puține momente explozive în «Afacerea Colectiv», captivantul documentar al lui Alexander Nanau, care expune epopeea a trei jurnaliști români împotriva corupției. Cum au dovedit-o «Toți oamenii președintelui» și «Spotlight», munca de investigație, chiar și în cinema, se hrănește din micile detalii mai mult decât din marile efecte. Ședințe discrete. Apeluri telefonice străpunse de tăcere. 

Stilouri care aleargă în spirală pe agende, ochelari pe care îi punem, îi dăm jos și îi balansăm în funcție gradul de frustrare. Întrebări pe care le punem și răspunsuri care ni se ascund. Nu mai e o problemă de sport în «Afacerea Colectiv», deși Cătălin Tolontan, Mirela Neag și Răzvan Luțac, eroii adevărului, lucrează la Gazeta Sporturilor, principalul cotidian sportiv românesc, iar ancheta lor pare uneori o cursă de obstacole sau un maraton', se arată în articolul intitulat „Sensul Colectivului'.


„După incendiul de la Clubul Colectiv și hecatomba ce a urmat, alertat de un medic, trioul nostru, antrenat în investigații sensibile (transferuri dubioase în fotbal, pașapoarte falsificate în lumea gimnasticii), plonjează în mister, dezvăluind unul dintre cele mai mari scandaluri sanitare ale României post-Ceaușescu’, se mai arată în material, potrivit gsp.ro.


LEquipe: „Odă adusă transparenței, rigorii, îndârjirii’

Jurnaliștii subliniază că „spitalele din București, departe de a-și împlini misiunea, foloseau dezinfectanți diluați în secret, declanșându-se o ploaie de infecții nosocomiale împotriva cărora pacienții n-aveau nicio șansă. Și mai rău, autoritățile române fuseseră informate de fraudă încă din 2011. «Cele mai bune anchete le face un ziar sportiv!», striga un manifestant, în timp ce mulțimea cerea demisia ministrului sănătății și lăuda independența Gazetei Sporturilor față de putere'.


Concluzia redactorului-șef Catalano a venit imediat: „Filmat în decorul sobru al redacțiilor moderne, documentarul lui Nanau este o odă adusă transparenței, rigorii, îndârjirii, o operă pentru recunoașterea vechii și binefăcătoarei munci a jurnalistului'.

Citește și: Mirela Neag, jurnalist și protagonist al filmului „Colectiv', nominalizat la Oscar:'Toate poveștile de la Colectiv sunt adevărate tragedii'/ EXCLUSIV

Citește și: Teddy Ursuleanu, supraviețuitor Colectiv, după ce filmul a primit dublă nominalizăre la Oscar:„Mi-au dat lacrimile’


Citește și: De la ce pornesc certurile în familia lui Cristi Iacob și cum își împacă actorul soția:„Suntem colerici amândoi’/ EXCLUSIV

LEquipe: „Trei ziariști sportivi care scot la lumină corupția de stat din România’

În reportajul publicației franceze este apreciată munca celor trei jurnaliști, care s-au dedicat trup și suflet pentru aflarea adevărului. Titlul „Forță colectivă' și un subtitlu scurt și expresiv: „Un concert, un incendiu și un scandal sanitar. Și trei ziariști sportivi care scot la lumină corupția de stat din România. «Afacerea Colectiv», în cursă la Oscaruri, este un elogiu al investigației'.


Apoi, se face o rememorare dureroasă a clipelor tragice care s-au petrecut în data de 30 octombrie 2015, când a avut loc incendiul din Clubul Colectiv. „Jocuri de lumini, riffuri de chitară și o voce guturală… Apoi, fum, flăcări care se întind foarte repede până la tavan. În câteva secunde, Colectiv devine un infern'.

LEquipe: „Cea mai mare catastrofă a României postcomuniste’

Apoi, jurnaliștii francezi amintesc de Alex Pascu, basistul și liderul trupei Goodbye to Gravity.  „Numele său era bine-cunoscut jurnaliștilor de la Gazeta Sporturilor: mama sa, Ana Pascu, dublă medaliată olimpică la scrimă, a fost președinta federației române timp de trei decenii. Tânărul nu a supraviețuit transferului de urgență la Paris, pe 11 noiembrie. Patru tipuri de bacterii nosocomiale au fost descoperite în corpul său la deces. Bilanțul creștea în fiecare zi, ajungând la 64 de morți. Cea mai mare catastrofă a României postcomuniste'.


Cătălin Tolontan și-a amintit că „povestea lui Alex Pascu a fost unul dintre elementele care au declanșat anchetele noastre asupra bacteriilor din spitale'.

LEquipe: „Tolontan, Mirela Neag și Răzvan Luțac, trioul de șoc’


Tolontan, Mirela Neag și Răzvan Luțac, trioul de șoc, care investigaseră deja mai multe dosare ce legau sportul, politica și corupția, au plonjat în mijlocul unor anchete din care au ieșit doi ani mai târziu, după ce au publicat peste 200 de articole despre acest subiect. «Ne trăiam viața în redacție, ajungeam acasă pentru a face un duș și a dormi», a adăugat Mirela Neag', se mai arată în material.

Pe final, cotidianul francez subliniază că „deși au trecut cinci ani, iar dosarul judiciar nu este încă închis, reformele au început în spitale și salariile au crescut substanțial'. De asemenea, mai notează: „Tolontan speră ca noul val să reaprindă flacăra: «Precum în sport, meseria evoluează, dar pasiunea e mereu acolo». Celula de investigație a Gazetei Sporturilor a câștigat deja pariul său. A făcut adevărul să explodeze'.

Sursa foto: Hepta, GSP