La aproape 40 de ani, după o viață cel puțin intensă, Codin Maticiuc a ajuns la apogeul succesului, atât personal cât și profesional. Drumul până aici a fost lung și nu ferit de probleme sau pericole. Fostul crai de Dorobanți ne-a vorbit deschis despre consumul de droguri și tentațiile băieților de bani gata, dar și cât a cheltuit cel mai mult într-o singură noapte în club.
De când te-ai așezat la casa ta, s-au mai rărit nopțile tale în cluburi? A mai scăzut nevoia de a ieși la distracție?
S-au rărit considerabil datorită proiectelor. Nevoia nu simt că a scăzut, doar că am cu totul alte priorități acum. Night-life-ul continuă să mă atragă și îmi oferă și enorm de mult material pentru blog, viitoare cărți și scenarii.
Care a fost cea mai bombastică notă de plată pe care ai achitat-o tu după o noapte în club? Care a fost Everestul nopților tale de distracție?
Pare incredibil, dar nu am plătit atât de mult cât s-ar crede. Undeva la 2.000 de euro dintr-o notă de 10 mii împărțită cu alți patru băieți. Într-adevăr, pentru mulți este vorba despre un salariu pe câteva luni. Important e la ce te raportezi.
Pentru un băiat de bani gata, ai fost destul de serios cu privire la viața profesională, după cum se vede, nu te-ai pierdut în peisaj. Cum te-ai ferit de mirajul substanțelor interzise? Sau nu te-ai ferit?
M-am ferit total de cele ilegale. Au ajuns în preajma mea târziu, când aveam destul de mult discernământ, ăsta a fost norocul meu. Cred că generația mea în general a fost ceva mai ferită de acest flagel care, sincer să fiu, mă îngrijorează. „Miami Bici este în sine în semnal de alarmă în acest sens.
Foto: Instagram, arhiva VIVA!