Chef Florin Dumitrescu, dezvăluiri sincere despre începuturile în bucătărie: "Aveam momente, pe la 15-16 ani, când îmi părea rău pentru drumul pe care l-am ales, plângeam chiar"/ INTERVIU

 Cica Cristina
.

Chef Florin Dumitrescu este recunoscut acum pentru talentul lui, însă lucrurile nu au stat întotdeauna așa dintotdeauna. El susține că a trecut prin momente grele și a suportat destul de greu „botezul” din bucătărie, însă a reușit să gestioneze toate trăirile astfel încât să avanseze în carieră.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!

Erai un bucătar titrat la doar 24 de ani. Știu că ai început devreme… Cum de ai ales bucătăria când tu, de fapt, începuseși să faci performanță în sport?

Întotdeauna am fost un tip destul de matur pentru vârsta mea. Am ales bucătăria doar din simplul motiv pentru că era singura opțiune pentru o carieră lungă, până la 90 de ani. Când eram mic și mă gândeam serios la viitorul meu, cântăream ce ar fi mai bine de făcut în viață, pentru toată viața, bucătăria mi s-a părut cea mai viabilă opțiune. De gătit profesionist, într-un fel sau altul, poți să o faci până foarte târziu, iar salariile cresc odată cu experiența. Din momentul în care nu mai tragi fizic de tigăi și oale, poți să formezi bucătari pentru o școală sau să coordonezi o echipă într-un hotel sau restaurant, care să îți continue rețetele cu sfințenie… Sunt multe opțiuni pentru un bucătar. Iar eu mi-am proiectat viața pe următorii 50 de ani și m-am văzut făcând bucătărie la nivel înalt mai mult decât sport de performanță – pe care poți să îl practici până te țin mușchii și după aceea poți fi doar antrenor de polo. 

Citește și: Kate Middleton, prima apariție cu mască!Ducesa de Cambridge e adorabilă chiar și cu fața acoperită

Și cum de ai crescut, profesional, atât de repede? Ai declarat, la un moment dat, că pe la 17 ani câștigai de 3 ori salariul mamei tale…

Am crescut profesional muncind foarte mult, încercând să învăț cât de multă bucătărie se poate, într-un timp foarte scurt. La 17 ani deja lucram în două restaurante și făceam și școala de bucătari, iar foamea mea de cunoaștere și recunoaștere profesională era foarte mare. Îmi doream foarte mult să devin șef bucătar și știam că doar făcând sacrificii voi reuși. Iar sacrificiul meu cel mai de preț a fost timpul liber și adolescența, lucru pe care nu îl regret. Banii veneau, nu sunt un tip avid după câștigul financiar, dar eram plătit pe măsura timpului meu, a cunoștințelor mele și a vitezei. Eram un roboțel de bucătărie de mare viteză. (zâmbește)

Citește și: Prietena Roxanei Vancea, antrenoarea de fitness care s-ar fi sinucis, a fost înmormântată în țară:„Este dureros'

S-a întâmplat să te simți vreodată umilit, la începutul carierei? Sau ai avut momente mai dificile? Cum ai trecut peste?

Din fericire pentru mine, am știut cum să depășesc aceste momente de început de carieră datorită disciplinei învățate din sportul de performanță. De multe ori am vrut să renunț, dar tot așa mă ambiționam să continui pentru că, dacă tragi din greu, la un moment dat vei reuși să obții ce ți-ai propus. Aveam momente când eram puști, 15 ani-16 ani, când îmi părea rău pentru drumul pe care l-am ales, plângeam chiar sau mă enervam foarte ușor, căutăm ajutor, cumva, de la colegii care reușeau să înțeleagă prin ce trec și, de multe ori, primeam câte un sfat bun, discutam cu părinții (ei îmi spuneau că pot să renunț oricând dacă simt că asta nu este ceea ce mai doresc să fac), dar mă ambiționam și mă întorceam la bucătărie, cu mai mult curaj și foame de succes. A fost greu să suport ,,botezul' din bucătărie, dar cred că fără asta nu aș fi ajuns niciodată aici, unde sunt acum.

Citește și: Taxă medicală suplimentară pentru turiștii care merg în Grecia!Ce sumă trebuie să scoateți din buzunar începând din luna august

Florin-Dumitrescu-1Florin-Dumitrescu-1

Sursa foto: Facebook

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton