Cele trei reguli de nutriție ale lui Carmen Brumă pentru Crăciun și Revelion. Ce să faci ca să nu te îngrași

.

La 42 de ani, Carmen Brumă este un reper când vine vorba de sport și alimentație echilibrată. De aceea, își permite să poarte cele mai mulate rochii pentru a-și pune în evidență talia. Vedeta ne-a povestit care sunt cele trei reguli de aur de care ține cont astfel încât să poată încăpea în ținute sexy și după perioada Sărbătorilor. Nu mai ai nevoie de regim dacă ții cont de aceste reguli simple.

Carmen Brumă are 42 de ani și nici pic de grăsime, lucru cât se poate de evident din ținutele sexy pe care le poartă la evenimente. Așa cum a fost cazul cel mai recent la Gala Unica, unde partenera lui Mircea Badea a purtat o rochie amețitoare, cu vedere la o parte din posterior. Pe lângă modelul provocator al rochiei, ieșea în evidență și corpul antrenat și ținut departe de excese culinare.


Cele 3 reguli de aur ale lui Carmen Brumă pentru a se menține suplă

Totuși, și pentru Carmen Brumă vine Crăciunul, perioadă în care suntem expuse la tot felul de tentații culinare cărora cu greu le poți rezista. Vedeta are, însă, un plan. Aceasta a împărtășit pentru VIVA! Trei reguli stricte de la care nu se abate în perioada Sărbătorilor, astfel încât să nu fie nevoie să între la cură după Revelion.
Iată ce ne recomandă Carmen Brumă pentru perioada Crăciunului și Anului Nou:


  1. Nu mâncați totul la o singură masă! Distribuiți alimentele grele în prima parte a zilei, iar seara mâncați ceva ușor, ciorbă, salată, friptură slabă
  2. Nu vă întindeți în pat imediat după masa, ci faceți o plimbare în aer liber de 30-40 minute!
  3. Pentru fiecare pahar de alcool beți 300 ml apă plată. Între mese puteți bea un ceai de gălbenele pentru stimularea digestiei și protecția ficatului.

Carmen Brumă ne asigură că dacă ținem cont de aceste reguli simple de nutriție nu vom avea variații mari de greutate, dar în cazul în care acest lucru se întâmplă a întocmit programe de slăbit variate. (www.carmen-bruma.ro)


Foto: PR, VIVA!