Ce relație are actorul Marius Bodochi cu fiul lui: „M-am ocupat de Alex de când s-a născut”. Tânărul nu i-a călcat pe urme / EXCLUSIV

.

Marius Bodochi a avut o relație de 15 ani cu regretata actriță Melania Ursu, alături de care a și urcat pe aceeași scenă. S-au căsătorit când au aflat că urmează să aibă un copil, însă mariajul nu a rezistat. Actrița a decedat în anul 2016, iar maestrul e precizat că păstrează doar momentele plăcute cu femeia care l-a făcut tată. Actorul ne-a vorbit despre relația cu fiul lui și cu ce se ocupă. Indiciu: nu i-a călcat pe urme tatălui!

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!

Ați fost căsătorit cu actrița Melania Ursu…


Da, ne-am căsătorit când eu eram încă student. Pentru că așteptam un copil și… ne-am căsătorit. Voiam să facem pasul, dar nu țineam neapărat la hârtiuța aia. A fost o relație foarte faină, care a ținut 15 ani. Nu e chiar puțin. Dar nu-mi aduc aminte decât momentele plăcute. Au fost și momente tensionate, ca în orice relație, dar au fost foarte multe momente plăcute, de viață adevărată, și cred că alea contează.


Un copil te responsabilizează, iar asta mie mi-a prins foarte bine. Nu mai ești tu în prim-plan, trebuie să fie el, dacă vrei să fie bine. Eu spun cu mândrie că m-am ocupat de Alex de când s-a născut până în ziua de azi. Nu mi-e indiferent ce se întâmplă cu el, ce face, cum trăiește.

Marius Bodochi și fosta soție, pe aceeași scenă

Ați și jucat cu doamna Melania în câteva spectacole. Cum era să fiți pe
aceeași scenă?

Da, am jucat… Eu nu mă gândeam să joc cu soția. Nici nu am avut roluri care să ne lase pe scenă pe noi doi o jumătate de oră. Nu interacționam direct. În „Antigona, ea avea scene multe cu Anton Tauf, care era Creon. În „Omul cu mârțoaga, nu ne întâlneam în scenă decât foarte puțin. Mai mult în „Iașii în carnaval, unde era Tarsița și Chirița, iar eu – Leonil și celelalte cinci personaje. În „Astă seară se improvizează am mai jucat, un spectacol de Anca Bradu.


Citește și: Cum a ajuns Marius Bodochi actor:'Prima dată am picat la facultate'/ EXCLUSIV


Citește și: Carmen Brumă și Mircea Badea, fotografie rară de cuplu, pe Instagram:„Să ne potolim, zic’

Citește și: Larisa Udilă a avut mari probleme după naștere:„Nu am fost în stare de nimic’

Citește și: Ana Porgras, primele declarații despre bărbatul misterios și mesajele pe care le-a găsit Zanni în telefonul ei:„Încerci să faci rău cuiva…’

Marius Bodochi: „Eu nu am rămas cu resentimente’

Plecarea la București a produs ruptura în căsnicie?

Nu, ruptura era dinainte. S-a produs la un moment dat pentru că s-a produs. Nu aș putea să spun că din cauza asta sau din cauza aia… Pur și simplu s-a produs, dar eu nu am rămas cu resentimente după, nu am avut nicio problemă. Am vrut să rămânem prieteni. Am reușit cât am reușit, dar dup-aia eu am plecat din Cluj și s-a terminat totul. Dar, când doi oameni aduc pe lume un copil, treaba asta îi leagă. Niciodată însă nu am folosit copilul ca pe o minge de ping-pong între noi.


Dar el cum de nu a devenit actor, provenind dintr-o familie de actori?

Pentru că are alte înclinații. A jucat într-o piesă regizată de Mihai Măniuțiu, într-una pusă în scenă de domnul Victor Ioan Frunză, în „Coriolan, regizat de Cristian Theodor Popescu. Aici era fiul meu, iar Silvia Ghelan era mama. A fost o perioadă foarte faină, dar pasiunea lui era desenul, îi plăcea pictura. De-aia a făcut Liceul de Arte Plastice. Îi plăceau sportul, muzica și limba engleză. A ajuns să lucreze pentru MTV, dar nu în România.


CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN NUMĂRUL DE AUGUST AL REVISTEI VIVA! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI. 

Sursa foto: Florin Ghioca, Hepta