Cântărețul de muzică populară Alexandru Rusu a murit! S-a stins în brațele soției

.

Doliu în lumea muzicii populare românești. Alexandru Rusu a murit pe data de 6 august. Interpretul de muzică populară s-a stins în brațele soției sale. Vestea decesului lui Alexandru Rusu a fost dată de membri familiei prin intermediul rețelelor sociale.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!

Este doliu în lumea muzicii populare româneșți, după ce a fost anunțată vestea potrivit căreia Alexandru Rusu a murit. Interpretul de muzită populară s-a stins din viață subit, pe data de 6 august. Acesta și-a dat ultima suflare în brațele soției lui, chiar sub ochii celor două fiice ale sale. Fiicele acestuia au moștenit și ele talentul muzical și își doresc să calce pe urmele tatălui lor.


De asemenea, Alexandru Rusu era și fondatorului Asociației Culturale „Casa Rusu Câmpia Transilvaniei'. Anunțul decesului acestuia a fost făcut de membrii familiei, prin intermediul rețelelor sociale, iar toți cei care îl iubeau pe Alexandru Rusu au fost peste poate îndurerați să afle că acesta a încetat din viață.


Citește și: Alex Bodi, primele declarații după despărțirea de Oana Marica:„Eu sunt singur, sunt chiar ok’

Citește și: Viorel Șipoș, tată a doua oară!Soția lui a postat prima imagine cu burtica la vedere

Citește și: Viviana Sposub, relație neștiută cu asistentul lui Cătălin Măruță.Cum s-a aflat totul

Citește și: Cine e Dragoș Săvulescu.Are o avere colosală și s-a iubit cu Mădălina Ghenea

Alexandru Rusu a murit

Alexandru Rusu a murit, iar ultima suflare și-a dat-o în brațele soției lui, dar și a celor două fiice, care îi calcă pe urme, moștenind talentul muzical. Interpretul de muzică populară a încântat multă lume cu glasul lui, așa că internauții și-au exprimat sincerele condoleanțe față de familie, în urma mesajului care anunța decesul artistului.

Iubea oamenii, iubea lumea pe care dorea să o vadă mai bună. S-a stins în brațele soției și ale celor două fiice cu multe mesaje lăsate, iar pentru voi cei care l-ați iubit vă spune să nu fiți triști, a plecat să slujească acolo unde Bunul Dumnezeu i-a rânduit și de unde se va ruga mult pentru noi. A lăsat în urmă multă zestre tradițională și spirituală de care este convins că se va avea grijă„, se arată în mesajul transmis de familie pe rețelele de socializare, potrivit spynews.ro.


Alexandru Rusu a absolvit Teologia

Alexandru Rusu, care a murit pe 6 august, a
fost condus pe ultimul drum pe data de 7 august. Acesta a fost înmormântat la Cimitirului
din Nazna din juduțel Mureș. Oamenii au lăsat mesaje de condoleanțe pentru
soția artistului și pentru cele două fiice ale lui.


„Dumnezeu să-l odihnească în pace’, „Sincere condoleanțe familiei’, ‘Putere de a merge mai departe familiei’, „Ne despărțim de un om cumsecade’, sunt doar câteva dintre mesajele de condoleanțe din partea oamenilor.

Pe lângă cariera muzicală, Alexandru Rusu
absolvise recent Facultatea de Teologie Ortodoxa, in cadrul Universitatii 1
Decembrie 1918 din Alba Iulia.