Când începe Mireasa, sezonul 4? Este întrebarea care stă pe buzele fanilor, care așteaptă cu sufletul la gură noul sezon. Veștile sunt bune, căci emisiunea de pe Antena 1 începe revine pe micul ecran chiar în această lună. Tot Simona Gherghe va fi prezentatoarea sezonul 4 Mireasa.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
Când începe Mireasa, sezonul 4? Fanii și-au pus această întrebare încă de la finalul sezonul 3. Din fericire, nu mai este mult de așteptat, dat fiind că s-a făcut anunțul oficial, iar emisiunea urmează să se difuzeze din nou chiar din această lună.
Când începe Mireasa, sezonul 4
Noi concurenți, fete și băieți, urmează să pășească în casa Mireasa, mânați de dorința de a-și găsi un partener pentru tot restul vieții.
Mireasa, sezonul 4, începe în luna august, iar prima ediție va fi difuzată pe data de 28 august, de la 13:45, la Antena 1. Show-ul matrimonial va fi prezentat tot de Simona Gherghe.
Concurenții care intenționează să se căsătorească au de parcurs un drum plin de emoții. Rămâne de văzut cum se vor descurca, ce relații se vor forma în noul sezon și cine va pleca acasă cu marele premiu.
Citește și: Romina și Ionuț de la Mireasa s-au despărțit la scurtă vreme după logodnă.„Nu-mi convine să…’
Citește și: Monica Gabor s-a întors în SUA, după despărțirea de Mr.Pink. Cum s-a fotografiat
Cine a câștigat Mireasa, sezonul 3
Liviu și Maria au câștigat Mireasa, sezonul 3. Cei doi au câștigat premiul de 40.000 de Euro. După ce și-au unit destinele în fața telespectatorilor și au depășit cu brio orice obstacol care s-a ivit în relația lor, telespectatorii au decis ca Liviu și Maria să plece acasă cu marele premiu în valoare de 40.000 de Euro, pentru că ei au fost desemnați câștigătorii Mireasa.
‘Nu ne vine să credem, suntem fericiți, a declarat Liviu, vizibil emoționat, după ce a aflat că el și Maria sunt câștigătorii emisiunii Mireasa.
Cei doi au mărturisit și ce vor face cu banii.
‘Cred că ideea de câștigători, pe lângă bani, că am învins totul, contează mult. Cu banii, o să-i punem acolo, să ne luăm un apartament în București, să nu mai fie discuția Giurgiu-Maramureș, a dezvăluit Maria.
Simona Gherghe prezintă Mireasa, sezonul 4
După câteva săptămâni de vacanţă, în care m-am deconectat total şi m-am bucurat din plin de timpul petrecut în familie, vă pregătim o mare surpriză. Ne întoarcem cu cel de-al patrulea sezon al emisiunii Mireasa. Sinceră să fiu, mi-e dor de orele petrecute în direct şi abia aştept să îi cunosc pe noii concurenţi, curajoşii care îndrăznesc să ne treacă pragul ca să-şi întâlnească marea iubire!’, a declarat Simona Gherghe.
Aşa cum şi-a obişnuit deja telespectatorii, Mireasa va aduce în centrul atenţiei poveşti de dragoste, întâmplări spectaculoase, reguli dure, confruntări acide, emoţii, suspans şi multe provocări. Emisiunea moderată de Simona Gherghe este pregătită să rescrie o nouă poveste. Va fi despre sinceritate, devotament și iubire, într-o casă care a găzduit multe suflete pereche.
Cel de-al patrulea sezon al reality show-ului matrimonial vine cu o mulţime de surprize. Nu doar pentru concurenţi, cât şi pentru cei de acasă. Astfel, pe perioada vacanţei, fanii emisiunii au ocazia să voteze în cadrul aplicaţiei Antena 1 noi acţiuni pe care şi-ar dori să le vadă în noul sezon. În prima săptămână va fi aleasă acţiunea câştigătoare ce va fi astfel introdusă în mecanismul de desfăşurare al noului sezon.