Cabral, marcat de experiențele personale cu sistemul sanitar din România: ”Colcăiala de microbi, infecții și jeg îți zâmbește cleios din aproape orice spital de la noi”

.

În vreme ce autoritățile ne somează să stăm acasă pentru a evita răspândirea coronavirus, există în continuare oameni care încalcă măsurile de restricție. Cabral a tras un semnal de alarmă printr-un mesaj dur, amintind că sistemul sanitar al României este la pământ de mult timp, iar spitalele sunt adevărate focare, din cauza condițiilor insalubre. Vedeta a relatat experiențele personale.

Măsurile de restricție impuse de autorități pentru a evita răspândirea COVID-19 sunt încălcate zilnic de numerose persoane. În ciuda amenzilor, mulți continuă să iasă din casă, pentru alte motive decât cele prevăzute de lege.


În acest context, Cabral a publicat pe rețelele sale de socializare un mesaj dur la adresa celor ce nu țin cont de reguli, expunând o realitate care nu există de ieri, de azi: condițiile insalubre din spitale.

Toată campania asta cu #staiacasă e făcută prost. În loc să te rogi de oameni, în loc să faci ‘nșpe mii de reportaje pe TV, spoturi și apeluri online… mai bine difuzezi mai multe imagini din spitalele noastre… plus textul: TE AȘTEPTĂM! Poate că majoritatea uită colcăiala de microbi, infecții și jeg ce-ți zâmbește cleios din aproape orice spital de la noi‘, a scris Cabral pe pagina lui de Facebook.


Cabral a povestit câteve experiențe nefericite cu spitalele din România

Vedeta a împărtășit cu fanii propria experiență cu spitalele din România, experiență ce l-a marcat.

Județeanul din Constanța? Am ajuns odată, după un accident de moto pe stradă. Efectiv am fugit de-acolo și am preferat să mă mai chinui încă ceva ore cât a durat să ajung cu mașina la Spitalul de Arși din București (aveam piciorul stâng bine polizat de la o arsură mecanică). Județeanul din Brașov? Am ajuns altă dată, după alt accident moto, off-road. Am intrat pe poartă și portarul ne-a zis de la obraz: – Boss, dacă nu mori pe drum, pleacă la București! Am insistat, dar nu mult… am luat-o șontâc până la Camera de Gardă, am salutat, m-am întors pe călcâi (celălalt era deja bine întors) și m-am văitat până la Urgență, în București.


Care nici astea din București nu-s Doctor Grey… la Colectiv ne-am îngrozit efectiv de jegul, haosul și nesimțirea de la Pantelimon. Eram în parcare, așteptam niște medicamente, a venit o doamnă și ne-a spus: „Luați-vi-l de aici, că vi-l omoară!’. N-am avut unde să-l luăm și s-a dus al nostru, fără nicio șansă reală. Dar noi aveam de toate, desigur. Așa că, fără să vreau să molipsesc de pesimism… decât să-i alergi cu amenzi pe care nu le vor plăti, mai bine le dai poze cu spitalele în care vor ajunge… (și dacă nici după asta nu ne trezim… și le permitem să fure în continuare, să-și bată joc, să lase o țară întreagă la mâna unui sistem de sănătate complet bolnav… chiar că ne-o merităm)‘, a povestit Cabral.


Foto: Facebook

Citește și: Primul cadru medical care moare din cauza coronavirusului: o asistentă de 54 de ani din Constanța. Nu a lucrat în spital, de când a început pandemia