Andreea Antonescu lansează ‘Iubirea pe acte’, o piesă sinceră și plină de emoție cu un videoclip urban, filmat în Los Angeles. Artista ne surprinde cu un look fresh și casual, în ton cu vibe-ul videoclipului.
Andreea Antonescu începe o nouă perioadă a vietii și punctează acest moment cu lansarea unui single emoționant și sincer, inspirat din trăirile sale. Muzica și textul piesei sunt realizate de Felix Dragoș Popescu, Treanță Marcel Cristian, George Papagheorghe și Anastasia Sandu. „Este o piesă de suflet, o piesă în care mă regăsesc și care mă reprezintă, ca de altfel toate proiectele mele. Acest single exprimă ce am trăit eu în ultimele șase luni. Mi-am dorit să ofer publicului o parte din mine și sper ca cei care ascultă să simtă emoție autentică’, declară artista.
Andreea Antonescu a cunoscut succesul încă din 1998, ca parte a trupei André care a devenit un adevărat fenomen al muzicii românești spărgând topurile și recordul la numărul de albume vândute. După destrămarea trupei în 2002, Andreea Antonescu își continuă cariera artistică lansând ‘Când dansam’, alături de Fabrizio, single nominalizat la Premiile muzicale MTV România 2004, la categoria „Best Pop’. Urmează lansări precum „Ready for us’ și „Pune-o pe repeat’.
De curând Andreea Antonescu a revenit pe scena alături de Andreea Bălan în formula care le-a adus titulatura de Reginele Muzicii Dance, trupa André. Single-ul „Reset la inima’ lansat de trupa André, în urma cu o lună, are peste 4,6 milioane de vizualizări pe canalul YouTube Cat Music intrând în trending încă din primele 12 ore de la publicare.
FOTO: Facebook