În vremuri „normale, primăvara lui 2020 ar fi arătat ca o pistă de curse pentru Andra. Din cauza pandemiei de coronavirus, a trebuit să anuleze concerte în România și în Europa, inclusiv la Sala Palatului. În ciuda pierderilor financiare, a făcut un gest uriaș, donând 20.000 de euro catre Spitalul „Matei Balș și continuă să susțina oamenii cu care lucrează, chiar dacă activitatea a fost sistată.
Cum ar fi arătat viața ta la acest moment, primăvara lui 2020, dacă nu era pandemia de coronavirus?
Ar fi fost o primăvară foarte aglomerată, ca în fiecare an. Aveam în plan câteva concerte în Europa, continuam turneul „Tradițional, iar prima oprire ar fi fost chiar în Italia, la Padova. Ar mai fi urmat și alte orașe, din Italia și din Spania. Pe lângă asta, aveam repetiții intense pentru „Pasión, superconcertul cu muzica latino care urma să aibă loc la Sala Palatului la început de aprilie. Desigur, aveam și concerte în țară, festivaluri de Florii, de Paște. Aveam în plan și o mică vacanță cu familia. Dar nu ma plâng, este important să ne revenim din acest șoc, să avem
cât mai puține victime.
Cu ce probleme, cu ce pierderi financiare și cu ce bătăi de cap te-ai confruntat în anularea și amânarea concertelor (inclusiv cele de la Sala Palatului) pe care urma să le susții?
Nu am făcut calcule și cred că e prematur să tragem linie. Nu știm cât timp vom sta în izolare, cât va dura starea de urgență. La finalul anului vom putea să tragem niște concluzii, ba chiar și anul viitor, pentru că efectele se vor resimți, probabil, pe termen mai lung. Pot doar să vă spun că îmi susțin angajații de la casa de discuri și colegii de trupă, ca de obicei, chiar dacă nu mai avem activitate.
Cu toate ca artiștii sunt o breaslă puternic lovită economic din cauza pandemiei de coronavirus care a dus la sistarea concertelor și nu numai, ai făcut un gest fantastic: ai donat 20.000 de euro către Spitalul „Matei Balș. Ai fost, de fapt, una dintre primele vedete care au sărit în ajutorul României. Cum a venit hotarârea de a dona această sumă?
Am simțit nevoia să ajut, să mă implic. Știrile mă încarcau negativ, nu aveam stare, aș fi vrut să mă duc într-un spital în care aflam că nu exista personal suficient, dar nu avem cum să fac asta, evident. Nu sunt medic. Așa că am făcut ceea ce puteam, de la distanță. Am donat cu speranța că voi ajuta cadre medicale, dar și pacienți. Este o perioadă în care multa lume dă dovada de solidaritate și empatie și sper ca asta să ne ajute să depășim
această perioadă grea.
Ai primit ulterior mesaje de la alți artiști, cum au întâmpinat colegii de
breaslă gestul tău?
Nu am primit mesaje în mod special după acest gest, dar țin legătura constant cu prietenii mei din industrie. Vorbim, ne facem planuri pentru perioada în care vom putea din nou să ne vedem. Mulți încearcă să ajute, chiar și doar stând izolați, făcând donații prin SMS sau direct în conturi, dar și implicându-se în campanii de fundraising.
Revista se poate gasi in retele: Kaufland, Cora, Metro, Carrefour, Auchan, Inmedio, Nis Petrol, OMV.
Foto: White Ruffles Photography, Instagram, arhiva VIVA!