Anca Serea și Adi Sînă s-au mutat în vila cu 2 etaje. Primele imagini cu noua casă complet mobilată

.

După luni bune de amenajări și planuri, Anca Serea și Adi Sînă s-au mutat în casănouă, cu cei șase copii ai lor. Vedeta care a născut în urmă cu trei luni ofetiță a făcut publice imagini din noua casă, anunțând oficial că și-auschimbat adresa.

Deși locuiau într-o casă destul de spațioasă, Anca Serea și Adi Sână au decis, după ce familia li s-a mărit, că este timp săschimbe adresa, pentru și mai mult spațiul, astfel încât toți cei șase copii săaibă propriile camera și  tot confortul.


După luni de amenajări și cumpărat de mobile, Anca Serea a anunțat că, în sfârșit, s-au mutat în noua casă. Vedeta a publicat pecontul său de Instagram imagini din noua locuință, pentru început din camera lui Moise, care arată ca-n filme cu mobilierul scandinav. Băiețelul are parte de spațiul suficient pentru a se juca în voie. În plus, părinții săi i-au adus în camera și un cort, de care a fost fermecată și Sara, fetița cea mare a Ancăi.

Anca Serea și Adi Sînă au scos vechea casă la vânzare


Cu ochii în lacrimi, vedeta a anunțat că vechea casă este scoasă la vânzare. Alături de ea era și Adrian Sînă, care o filma în timp ce plângea.

„O să fie complicat, o să fie un proces greu. Vrem să revenim aici din când în când… casa este disponibilă pentru vânzare sau închiriere. Este o casă superbă, casa a devenit neîncăpătoare pentru noi. A investit mult în acestă casă, dacă ar fi fost suficient spațiu, nu m-aș fi despărțit de casa asta. Plâng pentru că va fi un proces greu, sunt sigură că ne vom acomoda în noua locație.’, a mai spus Anca Serea.

Ce intervenții estetice vrea Anca Serea să facă la nivelul chipului

Invitată chiar în ziua în care și-a botezat fetița, pe Leah, la o conferință pentru femei, Anca Serea a făcut deliciul audienței cerându-i public celebrului medic estetician Radu Ionescu să-i promită că o va ajuta în demersul estetic.

După cum a relatat Anca Serea pentru VIVA!. răspunsul medicului a fost memorabil.

Radu mi-a zis: «la cearcăne nu am ce să-ți fac, pentru că ai pielea foarte subțire și la tine e de vascularizare, trebuie să te dai cu creme de varice sau de hemoroizi. Și dacă-ți injectez ceva, știi că trebuie să dormi toată viața ta numai cu fața în sus, iar tu dormi pe partea stângă, e evident». La pomeți mi-a zis că nu are ce să-mi facă…concluzia e că mi-a spus că am osatura Angelinei Jolie, a fost iertat pentru toate‘, a povestit amuzată Anca, una dintre vedetele care au fost dintotdeauna deschise la dialog când a venit vorba de intervenții estetice.


Foto: Instagram

Citește și: Patrizia Paglieri și-a închiriat casa pentru filmările serialului „Sacrificiul': „Mă bucur că am scăpat un an de curățenie!'