Anca Serea a fost externată. Vedeta are probleme după ce a născut a șasea oară: ”Mă aflam pe calmante”

 Stamen Diana
.

Anca Serea a fost externată sâmbătă, 17 august, la 3 zile după ce a născut. Proaspăta mămică a născut prin cezariană și a avut câteva probleme cu cel de-al șaselea copil atunci când a ajuns la spital. 

Proaspăta mămică arată foarte bine după cea de-a șasea sarcină, însă are câteva probleme după operația de cezariană. Anca Serea a născut până acum natural, însă din cauza complicațiilor apărute la bebelușul cu numărul șase, vedeta a fost nevoită să facă cezariană.

Anca Serea sfătuiește toate viitoarele mămici să nască natural și să renunțe la cezariană. Soția lui Adi Sînă a mărturisit că ar mai fi stat câteva zile în spital, pentru că recuperarea a fost foarte grea, însă dorul de familie și de casă a făcut-o să meargă mai repede acasă.

'Ieri ne-am externat mai mult de dorul copiilor și de sentimentul de vinovăție că am lipsit prea mult de acasă! Sincer va spun că aș mai fi stat câteva zile pentru că starea mea de sănătate, deși mă aflăm pe calmante, nu a fost una chiar excelentă, iar recuperarea a fost una foarte grea pentru mine și neașteptată nemaiavând niciodată nici o altă intervenție.

Postarea asta este adresată în special viitoarelor mămici care se gândesc să nască prin cezariană: Vă implor să reconsiderați și să mă credeți că nu e cea mai bună alegere (vă spune o mămica care a născut natural de 5 ori, copii cu o greutate mare). Acum, ajunși acasă, situația e puțin mai roz. Azi pot să urc singură scările, să-mi alăptez puiul și să rezist fără prea mult somn o noapte întreagă', a scris Anca Serea pe una dintre rețelele de socializare.

Anca Serea, probleme la naștere

Până acum, Anca Serea i-a născut pe cei cinci copii natural, însă la micuța Leah Maria a intervenit o problemă. Soția lui Adi Sînă a povestit ce probleme au apărut chiar cu puțin timp ca fetița să vină pe lume. Doctorul care se ocupă de vedetă a spus că trebuie să nască prin cezariană.

‘Nasterea micutei Leah-Maria, bebelusa cu ochii de azur! 🙏❤️ Iata ca a venit pe lume si cea de-a sasea minune a familiei noastre, o fetita minunata, pe care am asteptat-o cu drag. Nasterea ei nu a fost insa una usoara, motiv pentru care sunt convinsa ca va fi un copil special. Va povestesc pe scurt aici cum a decurs.

Desi eram convinsa ca voi naste natural si de aceasta data, destinul a vrut ca lucrurile sa fie altfel. Toata sarcina a decurs normal, fara vreo problema de sanatate. Atat bebelusa cat si eu am fost bine, insa saptamana trecuta, in urma unei ecografii efectuate pentru ca se apropia termenul nasterii am aflat o veste socanta: Leah se afla in prezentatie pelvina. M-am speriat putin, recunosc, ca stiam cat de cat ce inseamna, respective ca nu voi mai putea naste natural. Am discutat cu domnul doctor si m-am informat iar lucrurile pareau sa aiba o rezolvare.

Domnul doctor prof. Herghelegiu, caruia tin sa ii multumesc pe aceasta cale pentru rabdarea si priceperea de care a dat dovada, este un medic minunat si o spun fara a fi subiectiva. Dumnealui mi-a monitorizat toate sarcinile si nasterile si am incredere deplina in profesionalismul sau. A reusit sa o intoarca pe bebelusa in pozitie normala pentru a se naste, insa m-a avertizat ca este posibil sa se mai rasuceasca pana la termen.

Miercuri, 14 august, in jurul pranzului am inceput sa simt cum pierd lichid amniotic, insa pentru ca la nasterile anterioare membranele au fost rupte de medic, nu eram sigura daca ceea ce simt este ruperea apei. Asa ca pentru siguranta am mers la domnul doctor. Acolo, mi s-a rupt cu siguranta apa, caci am simtit o cantitate mare de lichid amniotic, iar domnul doctor a zis ca trebuie sa ne grabim. La ecograf ni s-a confirmat ceea ce banuiam si ne temeam: micuta se rasucise din nou si se asezase in pozitie transversa, si mai dificila. Asa ca nasterea cezariana era obligatorie. Nu pot sa neg ca mi-a fost teama de interventia chirurgicala, pentru ca toate nasterile fusesera naturale, insa cu ajutorul anesteziei si al mainilor iscusite ale domnului doctor nu am simtit aproape nimic. Iar operatia a durat 45 de min.’, a scris Anca Serea pe una dintre rețelele de socializare.

FOTO: Instagram

Leah MariaLeah Maria

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton