Anca Lungu a făcut celebră la Monte Carlo tradiționala căciulă de astrahan. Și Iulia Albu o poartă. FOTO!

.

Mutată de aproape un an pe Coasta de Azur pentru a-și reface viața alături de un mogul al cosmeticelor, Anca Lungu nu a uitat de unde a plecat. Vedeta a ales pentru o noapte la Monte Carlo să poarte tradiționala căciulă de astrahan, la care apelează din ce în ce mai multe vedete.


Anca Lungu duce de aproape un an o viață de lux la Nisa, acolo unde s-a stabilit pentru a fi alături de partenerul său de viață, Harry Arampatzis, supranumit ‘regele cosmeticelor’. Vedeta și-a schimbat în mod evident stilul vestimentar de când locuiește pe Coasta de Azur, însă nu a uitat de unde a plecat. Din contră.

Ce vedete poartă căciula de astrahan

Ca dovadă, într-una din cele mai recente ieșiri ale sale, în Monte Carlo, Anca a aplecat pentru un efect stilistic garantat la un accesoriu mai puțin obișnuit. Mai puțin obișnuit pentru francezi, căci la noi oricine recunoaște o căciulă de astrahan. Fosta prezentatoare a Observatorului a urcat fotografia în care poartă căciula de miel alături de mesajul: ‘Ancuța, nepoată de cioban din Suceava, a scris o nouă pagină în istoria cușmei (nr. căciula de miel). A purtat-o peste tot în Montecarlo. Pe străzi, în club și chiar și în faimosul cazinou.’


Anca a recunoscut că cea care a inspirat-o în crearea respectivului look a fost Iulia Cîrstea, o româncă actriță și model ce locuiește la New York, unde popularizează căciula de astrahan. Așa cum au mai procedat și Delia sau Iulia Albu, alegând să poarte o cușmă pentru a-și întregi lookul excentric.

Foto: Instagram