Deși păreau să aibă o relație civilizată după divorț, se pare că Alexandru Papadopol i-a interzis fostei soții să-i mai folosească numele. Ioana Ginghină a spus întotdeauna lucrurilor pe nume, fapt care cel mai probabil l-ar fi deranjat pe actor.
De dragul fetiței lor, Alexandru Papadopol și Ioana Ginghină au păstrat o relație bună, chiar și după ce au semnat actele de divorț. Papi are acum o relație cu Adriana Titieni, iar fosta lui soție a fost umită atunci când a văzut imaginile din presă.
Deși totul părea să fie bine între ei, iată că Alexandru Papadopol i-a interzis Ioanei Ginghină să-i mai folosească numele atunci când vorbește cu presa. „Și acum cum o să-i spun: el?!', s-a întrebat actrița, potrivit Click!. Această condiție a fost pusă de Papi, imediat după ce fosta lui soție s-a întors de la Roma, acolo unde și-a petrecut ziua de naștere alături de prietenele sale.
Ce a făcut Ioana Ginghină cu verigheta după ce a divorțat
După divorțul de Alexandru Papadopol, Ioana Ginghină nu mai poartă verigheta, însă o păstrează ca amintire. „Nu o mai port, normal, dar o țin ca amintire. Doar nu o s-o topesc acum. Cred că mai am și verigheta de la prima căsătorie, o să fac colecție de verighete!', a mărturisit actrița.
FOTO: Facebook
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2019/09/Ioana-Ginghină-și-Alexandru-Papadopol-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2020/09/hepta_5277581-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2019/09/Ioana-Ginghină-Alexandru-Papadopol-și-Ruxi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2019/09/Ioana-Ginghină-și-Alexandru-Papadopol-1-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2018/12/Horia-Brenciu-biografie.jpg) 
                    :contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/mu-plugins/rro-admin/assets/img/no-picture.jpg) 
                            :contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2019/12/c1-001-cover-4.jpg)