Petrecere mare în familia Adelei Popescu și a lui Radu Vâlcan! Cei doi părinți i-au făcut ziua de naștere fiului lor cel mare, Alexandru. A împlinit 5 ani și a avut parte exact de petrecerea la care a visat pentru vârsta pe care a împlinit-o!
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!
Adela Popescu și Radu Vâlcan se pregătesc să devină părinți pentru a treia oară, iar emoțiile cresc pe măsură ce momentul se apropie. Sunt pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru sosirea celui de-al treilea băiețel, însă între timp s-au ocupat de organizarea petrecerii lui Alexandru. Fiul cel mare al cuplului a împlinit 5 ani.
Alexandru a împlinit 5 ani
Adela Popescu și Radu Vâlcan au organizat o petrecere, cu ocazia zilei de naștere a fiului cel mare. Alexandru a avut parte de surprize, iar atmosfera de la petrecere a fost degajată, cu multă voie bună. Adela Popescu și Radu Vâlcan au postat numeroase imagini și filmulețe de la eveniment pe rețelele de socializare, pentru a împărtăși momentele speciale cu fanii.
De la fericitul eveniment nu au lipsit nici bunele prietene ale Adelei Popescu: Dana Rogoz și Laura Cosoi, care la rândul ei a avut petrecere pentru ziua de naștere a fiicei sale, Rita, care a împlinit 3 ani.
Petrecere de ziua fiului cel mare al Adelei Popescu și a lui Radu Vâlcan
Adela Popescu și Radu Vâlcan au încercat să-i facă pe plac fiului lor, îndeplinindu-i toate dorințele pentru această zi specială. Alexandru a știut exact ce își dorește pentru această aniversare și s-a implicat pentru ca totul să iasă așa cum își dorește.
Adela Popescu a dezvăluit că el a fost cel care și-a ales tortul, a făcut lista de invitați, a ales meniul și cum să se îmbrace. „Avem băiat cu personalitate', a fost concluzia vedetei. În plus, imaginile cu Alexandru, în culmea fericirii, i-au umplut inima de bucurie.
Citește și: Imagini din casa cuplului Adela Popescu – Radu Vâlcan.Arată ca-n revistele de design interior
Citește și: Pepe, adevărul despre relația cu Yasmine! S-a filmat alături de ea:„Nu vreau să…'
Citește și: Cristi Mitrea are o relație de 4 ani cu Andreea Caranda:„Ar putea fi viitoarea mea soție!'
Adela Popescu: „Tare important pragul acesta pentru Alexandru'
„5 ani! Tare important pragul acesta pentru Alexandru. De la 4 ani, numără lunile, zilele, până la această aniversare. A știut exact cum vrea să facă petrecerea, i-a fost foarte clar pe cine să aibă alături – a făcut singur lista invitaților și nu a acceptat nimic în plus, nimic în minus, ce tort, ce baloane, cum să se îmbrace, quiche-ul să fie cu spanac și pizza neapărat marquerita.
Ce să mai, avem băiat mare și cu personalitate. Iar asta nu poate decât să ne bucure peste măsură. Și așa fericit că astăzi nu l-am văzut niciodată. Cine zice că a fi în centrul atenției nu e important, cred că se înșală. Toți avem nevoie să fim Centrul Universului din când în când, nu?' , a scris Adela Popescu pe Instagram.
Adela Popescu se pregătește să devină mamă a treia oară
Adela Popescu și Radu Vâlcan sunt pe ultima sută de metri cu pregătirile. Cei doi urmează să devină părinți a treia oară, iar familia lor se mai mărește cu încă un băiețel.
„E ceva ce nu pot să explic, e o dorință a noastră, ne împlinește viața de familie. Ce să vă fac mamă dacă nu aveți grijă? Cealaltă bunică a zis: asta e mamă! Bucurie mare de tot!
Prietenii s-au gândit la cheltuieli și soțul a început să se gândească la o mașină mai mare. Ne-am gândit cât costă grădinițele pe lună', a transmis Adela Popescu în momentul în care a făcut anunțul.
Radu Vâlcan: „Andrei cred că va fi mai gelos”
Radu Vâlcan este entuziasmat că va mai avea încă un copil și a declarat recent că și cei doi băieți pe care îi are împreună cu Adela Popescu sunt entuziasmați. Mai mult, băieții o protejează pe Adela Popescu și o ajută cu tot ce are nevoie. Cu toate acestea, deși sunt fericiți să devină frați mai mari, Radu Vâlcan a povestit și că se așteaptă la gelozie din partea copiilor.
„Suntem extrem de nerăbdători, deja am intrat în febra pregătirilor, avem emoții, copiii la fel, în rest așteptam, ne pregătim așa cum ne-am pregătit și în cazul celorlalți doi copii. Eu am emoții pentru că de la control la control, în ultima perioadă mergem destul de des la control, încep să intru în atmosferă, văd copilașul acolo, că îl pot vedea.
O protejează (n.red.- copiii) să nu-i atingă burtica, dacă îi roagă să-i aducă un pahar cu apă o ajută. Cu siguranță, în special Andrei cred că va fi mai gelos.’, a povestit Radu Vâlcan.
Sursa foto: Instagram