Alexandra Stan împlinește 30 de ani, o cifră rotundă care o prinde în schimbări. Artista a confirmat recent despărțirea de iubitul ei, după o relație de patru ani, însă nu s-ar zice că suferă de inimă albastră. Din contră, vedeta este mai sexy ca niciodată, așa cum este evident din pictorialul realizat pentru VIVA!.
Aflată în pragul vârstei de 30 de ani, Alexandra Stan începe o nouă etapă din viața ei. Nu doar prin prisma faptului că schimbă prefixul, ci și ca urmare a faptului că recent a confirmat despărțirea de iubitul ei, Bogdan. Artista nu a dat, însă, semne că suferă, din contră, se simte extrem de bine în pielea sa, așa cum am putut constata la ședința foto realizată pentru numărul de iunie al revistei VIVA!. Cântăreața și-a arătat formele în pictorialul nostru, îmbrăcând cinci outfituri disco spectaculoase, în culori electrizante, numai bune pentru a te face remarcată la o ieșire în club.
Alexandra Stan a confirmat despărțirea de iubitul ei
În 2017, Alexandra Stan s-a mutat în America, împreună cu Bogdan, iubitul ei, iar în urmă cu un îşi anunţau nunta. La petrecerea VIVA!, cântăreaţa a venit singură şi a confirmat că s-au separat, după o relaţie de patru ani.
„Nu mai am iubit, sunt single, dar sunt în relații foarte bune cu Bogdan. Ne înțelegem foarte bine, suntem prieteni. Împărțim custodia lui Hercules, pisoiul nostru. Deci suntem părinți, trebuie să ne înțelegem bine, avem un copil de crescut împreună.
Nu mai suntem împreună de multe luni, dar nu am făcut publică despărțirea. A fost o perioadă mai grea, o lună sau două, după care m-am luat cu munca’, a declarat Alexandra Stan la „Vorbește lumea’.