Alexandra Dinu s-a întors în România! Totul despre rolul de jurat la Românii au Talent, relația cu fiul ei și viața sentimentală: "Cred în căsătorie"/ EXCLUSIV

.

Privirea enigmatică a Alexandrei Dinu și firescul pe care-l emană în orice situație m-au făcut adesea să mă întreb cum este ea, de fapt, dincolo de această imagine care continuă să ne captiveze de mai bine de 20 de ani, deja. Ei bine, fix așa este! O femeie frumoasă atât la exterior, cât și la interior, cu o personalitate modelată de cele trei țări în care a trăit până acum și călită de toate evenimentele neașteptate pe care viața i le-a servit.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!

Alexandra, bine te-am găsit! Iată că, după o pauză de… 20 de ani, te revedem pe micul ecran în România. Ce ne poți spune despre culisele acestei colaborări, dintre tine și PRO TV, pentru emisiunea „Românii au talent?


Bine v-am regăsit! M-am bucurat să revin, după mult timp, acasă, în calita- te de jurat al celui mai mare show de entertainment, „Românii au talent, și să lucrez cu oameni talentați și profesioniști, pentru care am toată admirația și de la care am lucruri de învățat. Am fost plăcut surprinsă de primirea călduroasă. Sper că am reușit să țin pasul cu colegii mei, ei fiind deja veterani ai show-ului. M-am bucurat de disponibilitate și de sprijin din partea fiecăruia. O să fiu sinceră și voi spune că este mult mai greu decât se poate vedea pe sticlă, este o armată de oameni care nu se vede la televizor și care depune maximum de efort și de creativitate pentru realizarea produsului final. Țin să le mulțumesc și lor pentru tot sprijinul oferit.


Ai venit în România direct din Statele Unite, nu? Cred că sunt deja 5 ani de când te-ai mutat acolo… Cum  este viața ta, în țara tuturor posibilităților?

Viața mea se împarte între Italia și Statele Unite, iar acum și România. Am ajuns, însă, la București de la Roma. Am revenit în Europa la începutul anului pentru o mini-serie ce trebuia să se filmeze în Italia, însă a venit pandemia, lucrurile s-au tergiversat și filmările s-au amânat. Am profitat, apoi, de această perioadă, nesperată, de timp liber pentru a petrece timp alături de mama și de bunica mea, care locuiesc la Catania, în Sicilia. Vara mi-am petrecut-o în Sicilia, unde ni s-a alăturat și Mario, așa că a fost o vară cu totul specială.



De ce s-a mutat Alexandra Dinu în SUA

Știu că te-ai mutat  în  America la inițiativa iubitului tău. Bănuiesc că nu a fost tocmai ușor, mai ales că Mario era adolescent, atunci, și a trebuit să schimbe școala, prietenii, totul… Povestește-mi din perspectiva de femeie și de mamă!

Trebuie să precizez că mutarea în Statele Unite nu a fost determinată de
noua relație din viața mea, ci de ambițiile mele profesionale. Ca pentru orice persoană care îmbrățișează această pasiune a actoriei, Hollywood- ul este „visul suprem. În 2013, după un rol de succes în miniseria „Rosso San Valentino, care avea, în medie, 6 milioane de telespectatori pe episod, am primit o propunere de la un producător din Statele Unite de a da o probă pentru filmul „Final Score, cu Pierce Brosnan și Dave Bautista.


Am descoperit astfel o lume nouă, copilul meu s-a îndrăgostit efectiv de Los Angeles – cunoștea orașul din jocurile electronice – și visa să joace baschet în America… Mario a început repede să învețe engleza și am considerat atunci că este o experiență bună de  trăit, atât  pentru mine, cât și pentru el. S-a născut, astfel, o nouă aventură pentru noi… știam că e o industrie complet diferită față de Europa și mi-am dorit foarte mult să o descopăr. Cel mai probabil voi relata toată această experiență într-o carte biografică. (zâmbește) Ulterior, au venit rolurile din „Bullet Head, alături de Adrien Brody, Antonio Banderas și John Malkovich, dar și cel din „211, alături de Nicolas Cage.


Citește și: Cine este Alexandra Dinu, noul jurat Românii au Talent

Citește și: Drama care a marcat-o pe Viviana Sposub:„Am fost la un pas să-mi pierd viața. Tot corpul și fața erau pline de răni’ / EXCLUSIV

Citește și: Cum arată Alexandra Dinu la 16 ani după ce a părăsit România.Fosta soție a lui Adrian Mutu are 39 de ani și nu s-a schimbat deloc

Citește și: Andreea Marin povestește totul despre perioada de adolescență a fiicei sale, Violeta:„Nici nu știe ea cât de mult semănăm’/ EXCLUSIV


Alexandra Dinu, despre divorțul de Adrian Mutu: „Am trăit intens totul'

Și acum, în perioada cât locuiești în România, Mario te-a însoțit. Lui cum i se pare România? Ce impresii ați schimbat de când ați venit aici?


În această perioadă, în care școala este online și poți să înveți de oriunde din lume, am decis că este cel mai bine pentru Mario să mă însoțească în România. Se simte foarte bine aici. Este o nouă experiență pentru el. Nu a mai locuit atât de mult timp în România, însă se acomodează repede. Este deschis și receptiv la tot ce înseamnă nou. Și-a făcut deja prieteni și are o viață socială palpitantă, din câte îmi dau seama.

Te-ai căsătorit când erai foarte tânără, însă soarta a făcut ca acea căsnicie să nu dureze. Ai privit atunci divorțul ca pe o tragedie?


La vremea respectivă, am trăit foarte intens totul, eram și foarte tânără și fără experiență. Astăzi, însă, este un capitol încheiat de foarte mult timp, am senzația că face parte „dintr-o  altă viață. Este o experiență care m-a ajutat să cresc, să mă cunosc și să înțeleg ce îmi doresc. Și mi-a lăsat cel mai de preț cadou: pe fiul meu, Mario. Așa că voi fi veșnic recunoscătoare pentru asta.

Ai mai fost cerută în căsătorie? Îți dorești acest lucru?

Cred în căsătorie și o să fac acest pas atunci când o să simt că acesta este singurul lucru care-mi mai lipsește.

CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN NUMĂRUL DE DECEMBRIE AL REVISTEI VIVA! REVISTA SE GĂSEȘTE DEJA LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI. 

Sursa foto: George Pruteanu, Hepta, Instagram