Aida Economu din Profu' a fost căsătorită și a divorțat. Ce spune despre un nou mariaj: "Am văzut vreo două rochii care m-ar convinge"/ EXCLUSIV

.

Aida Economu, actrița din Profu’, a trecut printr-un divorț, însă nu se închide în fața unui nou mariaj. Ne-a spus în exclusivitate că nu este vehementă în ceea ce privește o nouă căsătorie: nu este nici convinsă că ar face pasul a doua oară, însă nici total împotrivă. Să o cunoaștem mai bine exact așa cum e!

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!

Aida, trebuie să-ți mărturisesc, ai o frumusețe specială, în egală măsură seducătoare și intimidantă. Cum ești tu, de fapt, cea din spatele personajelor pe care le interpretezi?


Îți mulțumesc, dar cred că am mai degrabă o personalitate seducătoare și intimidantă. Nu i-aș zice neapărat succes, dar volumul destul de mare pe care l-am avut în ceea ce privește joburile „comerciale (apariția) îl pun pe seama unui tip de frumusețe discretă și delicată, genul de frumusețe „apă și săpun care se caută pentru astfel de joburi tocmai pentru a nu intimida spectatorul /consumatorul și cu care să se poată identifica la un nivel aspirațional.


Când eram în facultate, profesorul meu, Florin Zamfirescu, îmi zicea mereu că am o frumusețe pe muchie, că pot fi la fel de bine foarte frumoasă sau foarte urâtă. Ce știu sigur este că pot fi extrem de cameleonică cu mare ușurință. Am filmat de curând pentru un serial străin de epocă, unde colegii și echipa au avut un șoc când m-au văzut fără tot ce implică lookul meu victorian (costum, coafură și machiaj), în sensul că m-am așezat cuminte la masă și le-a luat vreo 2-3 minute să se prindă cine sunt.


În fine, înainte a existat Alinuța, din „Triplusec, unde mă loveam de asta constant – nu m-au recunoscut cei de la PR când am ajuns la o ședință foto, băiatul de la post-sincron etc. Și, culmea, acolo nu există niciun artificiu de machiaj. În cotidian sunt intimidantă, pare-se, așa zice lumea. Și dificilă. E, de fapt, rezultatul lipsei mele de răbdare și al trierii extrem de clare (pentru mine) pe ce vreau să-mi consum energia și timpul și mai ales pe ce nu. Altfel, pentru câțiva oameni sunt chiar simpatică.


Citește și: Răzvan Fodor, adevărul despre cele mai grele momente în căsnicie:„A fost ceva înfiorător’/ EXCLUSIV

Citește și: Lidia Buble și-a găsit mașina vandalizată:„Nu pot să înțeleg oamenii care fac așa ceva’

Citește și: Cum să vinzi și să cumperi în siguranță pe OLX, locul unde găsești imediat tot ce-ți trebuie.Campanie de Informare (P)

Citește și: Cum arată Adela Popescu însărcinată în 5 luni, cu burtica la vedere.Nu s-a îngrășat deloc!

Citește și: Claudia Pătrășcanu, dezvăluire incredibilă!Fosta amantă a lui Gabi Bădălău s-a oferit să o găzduiască, după ce a fost dată afară din casă!


Aida Economu: Am trăit în epoca „vrei să fii prietena mea?

Spune-ne cum a fost în liceu? Când ai avut primul iubit?

Golăneală, în sensul cel mai frumos cu putință. Eram o clasă de gagici și un singur băiat. Printre olimpiade de latină, română și istorie se vorbea mult despre băieți, despre țoale, dar și despre literatură (eram clasă de filologie), despre viitor, despre plecat la facultate în alte orașe sau în alte țări, despre visuri, despre eșecuri. Iar diriga noastră era complice la toate astea și la alte câteva.


Eu am trăit în epoca „vrei să fii prietena mea?, asta cu iubitul a apărut mai târziu, spre finalul liceului. Și, ca să răspund la întrebare, primul prieten l-am avut înainte să intru la liceu și am fost îndrăgostită o perioadă lungă de el.


Aida Economu, pregătită pentru un nou mariaj?

Știu că ai fost căsătorită și nu ai făcut un secret din faptul că ai divorțat… Ești gata să faci pasul ăsta pentru a doua oară?

Nu mă laud neapărat în târg cu asta, dar nici nu țin secret, că doar n-am
omorât pe nimeni. Cu pasul ăsta a doua oară nu zic nici nu, nici da. În sensul că nu mă apasă și nici nu mi se pare vreo realizare, dar am văzut vreo două rochii care m-ar convinge.

CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN NUMĂRUL DE FEBRUARIE AL REVISTEI VIVA! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI. 

Sursa foto: Alex Gălmeanu, PR, Instagram