Adela Popescu a avut probleme cu cele două sarcini: ”M-am chinuit”

.

Adela Popescu se pregătește să devină mamă pentru a treia oară, însă nu poate uita problemele pe care le-a avut la nașterea celui de-al doilea băiețel. Vedeta de la PRO TV este însărcinată pentru a treia oară și a făcut anunțul chiar în emisiune.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!

Adela Popescu a adus pe lume doi băieței, Alexandru și Andrei, iar acum este însărcinată pentru a treia oară. Prezentatoarea de la Vorbește lumea a mărturisit că cea de-a doua sarcină a fost mai dificilă, pentru că băiețelul era mai mare decât vârsta sa biologică.


Soția lui Radu Vâlcan a născut pe cale naturală, iar la a doua naștere a avut dureri insuportabile.

„Mărturisesc că nu mă bucuram neapărat că băiețelul se lasă așteptat atât, asta pentru că încă de la început el a fost nițel mai mare decât vârsta lui biologică.


Toate bune, era clar ca îi place în burtică, doar că o greutate maricică mi-ar fi micșorat șansele de a naște natural sau ar fi făcut ca procesul să se desfășoare mai greoi.

Știam cât m-am chinuit cu Alexandru, care a avut 3.050 g la naștere, așa că mi-era greu să îmi imaginez cum s-ar întâmpla asta la peste 3.500 g, cât se preconiza’, a scris Adela Popescu pe blogul ei.

Citește și: Radu Vâlcan, primele declarații după ce Adela Popescu a anunțat sarcina: „Am aflat de aproape 4 luni'


Citește și: Lora o înlocuiește pe Adela Popescu la Vorbește Lumea. Primele declarații

Citește și: Primele imagini din vila în care s-au mutat Adela Popescu și Radu Vâlcan: „Avem uși care nu se văd'

Citește și: Cum decurg certurile dintre Adela Popescu și Radu Vâlcan: „La un moment dat își pierde răbdarea!’

Adela Popescu este însărcinată pentru a treia oară

Adela Popescu a confirmat, în direct, la Vorbește Lumea că este însărcinată din nou.


„Producătoarea emisiunii mi-a spus ‘cred că ești gravidă. E lumina aia aparte. (…) Noi ne doream mult acest copil, nu la modul că urmăream ovulația, dar îl doream.

E ceva ce nu pot să explic, e o dorință a noastră, ne împlinește viața de familie. Ce să vă fac mamă dacă nu aveți grijă? Cealaltă bunică a zis: asta e mamă! Bucurie mare de tot!

Prietenii s-au gândit la cheltuieli și soțul a început să se gândească la o mașină mai mare. Ne-am gândit cât costă grădinițele pe lună’, a transmis Adela Popescu.

FOTO: Facebook