A trecut un an de la moartea lui Cornel Galeș! Fiica lui naturală nici nu a vrut să audă de parastas, iar cea vitregă s-a ocupat de tot

.

A trecut un an de la moartea lui Cornel Galeș, iar de pomană s-a ocupat fiica sa vitregă. Fiica lui din prima căsătorie, Claudia, nu ar fi vrut să audă de tatăl ei. 

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!

Pe data de 1 decembrie se împlinește un an de la moartea lui Cornel Galeș. Vestea a picat ca un trăsnet la acel moment, după teribilul accident.


Sasha, fiica Vivianei Măntoiu, susține că i-a lipsit lipsa tatălui ei vitreg și că i-a fost greu fără el. S-a ocupat de donarea hainelor sale, însă a păstrat câteva pe care le mai îmbracă pentru a-și mai alina dorul de el.


‘Anul acesta fără el a fost super ciudat și nu știu, am simțit așa cum îmi lipsește ceva tot anul. Am donat majoritatea hainelor pe care le-a avut, dar am păstrat câteva și, uneori, când mă simt singură noaptea, dorm îmbrăcată în hainele lui. Avea o cămașă care mie îmi place mult. E foarte greu fără el. Îmi lipsește să mă sune și să mă întrebe: ‘Ce faci, Alexandra?’, cum făcea… Un glumeț incurabil’, a precizat Sasha pentru Spynews.ro.

Fiica vitregă a lui Cornel Galeș: „Îl simt aproape în perioada asta'


Cum Viviana Măntoiu este plecată în străinătate și nu se poate ocupa de pomana sa, Sasha a menționat că a pregătit cele necasare pentru parastasul de un an a tatălui său vitreg.

‘Pomana va avea loc la Străulești, la Străulești 2, la cimitir. O să fie pachete de post. O să fim acolo toți oamenii care l-am iubit cel mai mult pe Cornel. Mama nu poate să ajungă, pentru că este plecată din țară, dar o să mă ocup eu de tot. Îl simt super aproape în perioada asta, gen am impresia că este lângă mine’, a mai subliniat tânăra pentru sursa citată.


La parastas au venit rudele și apropiații afaceristului. A fost un parastas restrâns, având în vedere regulile impuse în pandemie.

Citește și: Fiica lui Cornel Galeș nu a mers niciodată la mormântul tatălui!’Nici să ducă o lumânare nu a fost în stare’

Citește și: Viviana Măntoiu nu l-a uitat pe Cornel Galeș!Ce a pregătit pentru pomana de un an a iubitului ei

Citește și: La 87 de ani, Victor Rebengiuc a fost bolnav de COVID-19 și s-a vindecat:„Nu știu cum s-a putut întâmpla chestia asta’


Citește și: Steliana Sima are COVID-19! Primele declarații ale cântăreței de muzică populară:„Nu mă simt deloc bine’

Viviana Măntoiu și Dorina Bellu s-au împăcat la parastasul de 1 an

Tot acum, la un an de la moartea lui Cornel Galeș, iubita Viviana Măntoiu și nașa Dorina Belu au îngropat securea războiului. Dacă până acum obișnuiau să organizeze pomeni diferite, acum au făcut pace și au organizat un singur parastas.

Din păcate, Viviana nu a putut veni din Germania, unde este blocată, însă s-a ocupat fiica sa de pregătiri, iar ea a trimis bani pentru pachetele date la cimitir.


Sunt la supermarket, fac cumpărături pentru parastasul lui Cornel. Am luat peşte, fac ciorbă, o să dau o masă caldă pentru el la noi acasă. Viviana este în Germania şi nu poate veni, dar i-a trimis bani unei doamne care lucrează la cimitir, pentru a pune flori pe mormânt. Parastasul începe devreme, la 8.30, pentru că părintele vine apoi la fiecare în parte la mormânt’, a declarat Dorina Belu pentru Click.


Fiica lui Cornel Galeș din prima căsnicie nu a venit la parastas

De la parastas, însă, a lipsit fiica lui Cornel Galeș din prima căsnicie. Claudia nu a avut o relație foarte bună cu tatăl ei și nu și-au vorbit ani la rând. Cei doi nu au mai apucat să se împace până a deces, însă se pare că tânăra nu și-a iertat tatăl nici după moarte.

Nici băieții Ilenei Ciuculete, Mugurel și Cristi, nu s-au prezentat la eveniment, având în vedere scandalul pentru avere în care sunt implicați.

Sursa foto: Wowbiz, Facebook