Pe lângă clasicele fructe și legume, o dietă sănătoasă include cereale și semințe (preferabil cât mai exotice). Nutriționiștii avertizează, totuși, să nu exagerăm cu nici unul dintre aceste ingrediente.
De la o vreme încoace, consumul de cereale integrale și semințe a explodat, devenind aproape o „modă să spunem că ne plac ovăzul sau secara integrale, semințele de chia, quinoa, susan sau cânepă. Însă oricât de „cool ar fi să aderăm la noul trend, specialiștii atrag atenția că atât cerealele integrale, cât și semințele trebuie consumate în cantități moderate.
MAGIA CEREALELOR
Datorită amidonului, a fibrelor, a proteinelor, dar și a vitaminelor (E și B) din compo-ziție, cerealele sunt unul din cele mai importante ingrediente ale unei diete sănătoase. Totuși, pentru un stil de viață echilibrat, cantitatea de cereale consumată trebuie să fie moderată, pentru că excesul de amidon se poate transforma în grăsimi. Luna trecută, pe pagina ei de socializare, medicul nutriționist Mihaela Bilic atrăgea atenția asupra pericolului de a exagera cu cerealele integrale. „Oare organismul nostru ce zice? El cum se simte având în vedere că cerealele sunt ceva nou pentru intestinele noastre incapabile să digere fibre. (…) Dar cine a văzut vreun afiș legat de sănătate care să folosească imagini cu produse din carne sau pește? Ni se induce ideea că doar ce e vegetal e bun, sigur, sănătos și de slăbit. Eu aș spune că sănătos e totul, dacă e puțin. Când vine vorba de alimen-tația ei și a familiei ei, actrița Ioana Ginghină respectă întru totul teoria echilibrului. „Pentru mine stilul de viață sănătos înseamnă echilibru, mănânc absolut de toate, dar cu măsură. Lunea, miercurea şi vinerea nu mănânc carne/ lactate şi țin toate posturile, dar în rest mănânc orice. Dar acest orice depinde cum este preparat, căci contează combinațiile prost făcute şi cât de procesate sunt alimentele. Eu la asta am grijă foarte mult. Ceva evit într-adevăr, zahărul. Încerc să înlocuiesc dulciurile cu preparate raw vegane care îmi ies foarte bine.
Principalele dezavantaje ale cerealelor ar fi conținutul scăzut de vitamine (A, D și C), dereglări digestive sau iritări ale colonului.
SEMINȚE ÎN BUCATE
Deși puțin obișnuite în dieta europeană, semințele de chia sunt printre cele mai valoroase din punct de vedere nutrițional: conțin de cinci ori mai mult calciu decât laptele, de trei ori mai mult fier decât spanacul și de două ori mai mult potasiu decât bananele. Consumate cam de două, trei ori pe săptămână în smoothie-uri, budinci sau chiar salate, semin-țele de chia contribuie substanțial la menținerea stării de sănătate.
Semințele de quinoa încep să devină și ele un ingredient obișnuit al alimentației noastre. Bogate în proteine, aminoacizi, minerale și vitamine, acestea se prepară destul de ușor (prin fierbere timp de 15 minute). E important de știut că trebuie spălate foarte bine cu apă rece pentru a îndepărta saponina, o substanță toxică contra dăunătorilor, asta deși la procesarea dinaintea comercializării saponina e eliminată în mare parte.
De asemenea, e bine să includem în dieta noastră semințele de susan, foarte apreciate pentru acidul oleic (care înlătură colesterolul rău din organism), de in (omega 3, antioxidanți puternici și lignani, ingredient care echilibrează nivelul hormonilor la femei), precum și semințele de dovleac sau cânepă (considerată un super-aliment).
STAR TIPS
IOANA GINGHINĂ:
„Dieta mea este «plină» cu semințe. Le folosesc în smoothie-uri, piureuri sau salate de fructe, în dulciurile raw vegane și în salate de legume. Semințele de chia, de susan, de dovleac, de floarea-soarelui, de cânepă nu lipsesc din dieta mea zilnică.
FLORIN DUMITRESCU:
„În fiecare an apar noi tendințe, noi alimente considerate super-foods, care devin revelații, până ce apare un alt super-food la orizont. Este adevărat, cu cât mâncăm mai aproape de natural, cu atât mai bine. Aceste semințe, combinate cu niște ingrediente cu gusturi intensive, pot fi interesante. De cele mai multe ori, combin semințele cu salate. Mi se par foarte bune în pâini, brioșe.
CLAUDIA COJOCEA, Foto SHUTTERSTOCK, Facebook