Pasionaţi de modă precum Audrey Tautou, January Jones, Freida Pinto, Astrid Bergès-Frisbey, Olga Kurylenko, Alice Dellal, Mélanie Doutey sau Lou Lesage, s-au reunit la Paris pentru a celebra lansarea colecției Isabel Marant pour H&M.
Colecţia a fost prezentată într-un cadru urban plin de viaţă, ce a surprins perfect energia boemă a creatoarei, îmbinând decoruri de cinema cu imagini şi secvențe video. Atmosfera a fost completată de spectacolele live oferite de Grandmaster Melle Mel and Rappers Delight, ce fac parte din trupa Sugarhill Gang.
Evenimentul a purtat oaspeții în atmosfera străzilor pariziene din anii ’90, adică perioada în care Isabel a debutat în modă, iar în spațiul de eveniment au fost reproduse braserii, reclame luminoase retro, pizzerii, magazine de suveniruri, băcănii şi vânzători ambulanți, pentru prezentarea acestei colecţii eponime. Aceasta cuprinde piesele vestimentare emblematice din întreaga sa carieră, iar acum au fost puse în scenă în stil cinematografic, prin imagini, secvențe video și oameni obișnuiți în rol de modele, dezvăluind întreaga lume a creatoarei Isabel Marant. Parisul a constituit dintotdeauna un reper reprezentativ pentru stilul creatoarei, şi tocmai de aceea a fost cea mai firească alegere pentru a celebra lansarea colecției aici.
„Am dorit să prezentăm colecția într-un mod realist și confortabil, nu ca pe o extravaganță pe covorul roșu, pentru că așa îmi văd eu munca. Creez haine pentru toată lumea și mă inspir în permanență de la cei din jurul meu, așadar mi s-a părut firesc să avem un decor urban ca fundal pentru acest eveniment. Și trebuia să fie Parisul, pentru că orașul acesta face parte din ADN-ul meu,' a declarat Isabel Marant.
Colecţia Isabel Marant pour H&M va fi disponibilă din data de 14 noiembrie în aproximativ 250 de magazine din întreaga lume, precum și în mediul on line.
Foto: PR