5 trucuri pentru mai mult spațiu într-o locuință de mici dimensiuni

 Alina Dan
.

Dacă locuiești într-un apartament sau garsonieră, trebuie să te mulțumești cu spațiul pe care îl primești. Atunci când stai la casă, există soluții de extindere a locuinței, dar acestea nu se aplică și în viața la bloc. De aceea, atunci când te lovești de problema spațiului în casa ta, trebuie să înveți să fii creativă în modul în care abordezi problema. Există numeroase soluții, iar multe dintre ele nu sunt deloc costisitoare. În orice caz, beneficiile vor face ca orice fel de investiție să merite.

5 trucuri pentru mai mult spațiu într-o locuință de mici dimensiuni:

  1. Reamenajează spațiul pe verticală

Aceasta este prima soluție la care poți apela, atunci când nu beneficiezi de destul spațiu în locuința ta. Până la urmă, aceasta este soluția la care au apelat și marile orașe, dacă stai să te gândești. Când nu mai poți să te extinzi în stânga sau în dreapta, ce faci? Reamenajează spațiul din casa ta pe verticală. Fie că vorbim despre etajere, fie că îți dorești mai multe dulapuri, profită de fiecare metru de spațiu de care beneficiezi în casa ta și regândește totul de la podea în sus. Vei vedea că dintr-o dată vei avea mai mult loc în bucătărie pentru vase, pahare și farfurii, în cameră vei putea să-ți împarți hainele de zi cu zi, hainele de vară și cele pe care nu ai de gând să le mai porți prea curând. De asemenea, în baie vei putea ține toate prosoapele, halatul și obiectele de igienă corect organizate. Te temi că nu vei ajunge la ultimele rafturi, de sus? Poți oricând să apelezi la câteva trepte mobile foarte elegante. Cine știe, poate vei avea câteva rafturi în plus disponibile pentru cărțile tale preferate.

  1. Folosește-te de balcon

Fie că îți dorești un balcon deschis, ca să te bucuri din primăvară până în toamnă de aerul proaspăt și să crești o mică grădină, fie că vrei un spațiu pentru birou sau să îți muți acolo bucătăria, balconul poate fi un mod extrem de eficient de a obține mai mult spațiu în locuință. Un ghid pentru amenajarea balconului te va ajuta să să alegi ce ți se potrivește ție și să iei cele mai simple și eficiente decizii pentru casa ta. Vei observa că, odată ce balconul a fost pus la punct, și locuința ta va arăta un pic diferit și mai confortabil.

  1. Ce poți face cu spațiile dificile

Fiecare casă are anumite spații dificile care nu pot fi folosite prea eficient. Vorbim despre colțurile camerelor unde se află țevile de căldură, zonele în care e amplasat caloriferul sau colțurile pentru coloana de apă din baie și bucătărie. Acolo unde spațiul dificil nu permite amplasarea unei piese de mobilier clasic, din magazin, poți alege să îți faci o piesă la comandă. În primul rând, va arăta mai bine, iar în al doilea rând, va deveni o zona care poate fi folosită inteligent pentru a pune obiecte personale, suveniruri din vacanță și poze de familie, dacă vorbim despre o etajeră de colț într-un living sau dormitor. Te poți folosi și de pat sau canapea, mai ales dacă are o ladă. Acolo poți pune toate așternuturile, păturile, pernele și plapuma, ca să nu mai umpli cel puțin un dulap din casă.

  1. Reorganizează totul

O casă dezordonată va părea mereu mai mică decât este în realitate. Reorganizează tot ce ai în locuință astfel încât să arate bine, să fie funcțional și să nu dea impresia de dezordine. În plus, regândește anumite spații pentru a fi multi funcționale. Poți instala în hol un cuier cu pantofar și oglindă, astfel pantofii nu vor mai sta în calea ta de fiecare dată când vei intra în casă. De asemenea, gecile, paltoanele și eșarfele nu se vor aduna unele peste altele într-un fotoliu pe undeva.

  1. Mici trucuri vizuale

Nu numai mobila pusă inteligent poate fi folosită pentru a beneficia de mai mult spațiu, ci și modul în care îți amenajezi casa din punct de vedere decorativ. Aici, pereții albi, lumina naturală și oglinzile mari reprezintă cea mai simplă soluție pentru a da impresia de spațiu mărit într-o locuință.

Sursă foto: Shutterstock / Copyright Prostock-studio

Articol realizat împreună cu Mathaus

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton