La orice petrecere sau serată gen cocktail vei participa, trebuie să ţii cont de faptul că nu poţi merge acoperită de paiete şi sclipici şi trebuie ca ţinuta ta să fie adaptată momentului zilei. De aceea, pentru inspiraţie, îţi propunem câteva rochii de zi, purtate de vedete la Cannes.
Încă de la sosirea ei la Cannes, Nicole Kidman, care interpretează rolul principal în biografia contestată „Grace de Monaco', a fost în centrul atenţiei. Eterică şi delicată, în ciuda scandalului legat de filmul în care joacă, actriţa australiană a apărut într-o rochie albă, retro, creaţie Altuzarra, la care a asortat o pereche de pantofi pe gleznă, întregul ansamblu fiind menit să-i pună în evidenţă frumuseţea naturală.