Parfumul este în mod cert unul dintre cele mai importante instrumente de seducție la care apelează și vedetele, precum Nicole Scherzinger, indiferent cât de hot ar arăta. Uite cum trebuie să îl aplici.
În primul rând, parfumul nu se pulverizează niciodată pe haine întrucât le poate păta, iar pe hainele de blană locul respectiv capătă un aspect uleios.
Nu vrei să îți schimbi ținuta în ultimul moment întrucât ți-ai pătat bluza sau rochia, ori să distrugi definitiv piesa respectivă.
Citește și:
Eva Longoria iconic look: tuș negru, buze roșii, gene dramatice
Trucuri pentru sprâncene perfecte à la Hailey Baldwin
Aplicat pe încheietura mâinii, sub nicio formă nu freci mâinile între ele pentru că strici structura olfactivă a parfumului care își va schimba mirosul.
Dacă dacă ai pielea sensibilă și ți se irită de la parfum, nu e cazul să arunci toate sticluțele cu arome magice. Pulverizează-ți parfumul pe păr ori pe peria cu care te vei pieptăna. Un truc pe care îl poți folosi oricând.
Parfumul rezistă mai mult pe o piele hidratată, așa că bea minim 2 litri de apă pe zi, exfoliază-ți pielea regulat și dă-te în fiecare seară, după duș, cu cremă de corp.
Locurile pe care nu trebuie să le ratezi când te dai cu parfum sunt cele intens vascularizate, și anume gâtul, locul unde se unesc antebrațul cu brațul, încheietura mâinii, spatele genunchiului.
Cătălina Cristescu
Foto: Hepta/PR