Secretul unei minți agere într-un corp sănătos

 Florentina Liutic
.

Trăim într-o lume aflată în continuă evoluție. Fiecare zi ne pune față în față cu noi provocări, noi solicitări, noi responsabilități. În acest context, cum ne putem susține creierul pentru a se adapta în permanență valului de informații și pentru a funcționa la capacitate maximă?

 

1

 

Sunt întrebări la care NESCAFÉ a oferit răspunsuri ingenioase în cadrul evenimentului O minte ageră într-un corp sănătos, ai cărui invitați speciali au fost dr. Șerban Damian, nutriționist – și consultantul în performanță individuală Robert Iancu.

 

 

2

 

Un rol important în menținerea sănătății creierului îl are alimentația. Există alimente care pot spori nivelul de concentrare sau pot îmbunătăți memoria. Două exemple în acest sens sunt peștele gras, ca heringul, somonul, macroul și tonul, și uleiul de pește, care conțin acizi grași omega-3. În plus, celulele nervoase necesită un aport regulat de glucide pentru a avea energia necesară să desfășoare activitățile din timpul zilei. Un aport adecvat de glucide se poate obține, de exemplu prin consumul de fructe. Parte a unui stil de viață sănătos este și consumul de cafea solubilă 100% naturală. Atât cafeaua solubilă, cât și cea măcinată, au efecte pozitive asupra concentrării și memoriei noastre1, a explicat nutriționistul Șerban Damian.

 

Asigură-te că îți menții mintea ageră, mereu pregătită pentru a răspunde cerințelor de zi cu zi, păstrând un echilibru între nutriție, exerciții mentale și exerciții fizice. Și nu uita – ca parte a unui stil de viață echilibrat, consumul de cafea solubilă 100% naturală, preparată întotdeauna conform recomandărilor( 2 lingurițe de NESCAFÉ la 150 de ml de apă), contribuie la îmbunătățirea funcțiilor cognitive.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton