Știi că exfolierea ajută la regenerarea celulară, la menținerea frumuseții și sănătății pielii. Fă-ți singură acasă acest scrub pentru corp cu sare și cafea, plus alte câteva ingrediente esențiale.
Singurul inconvenient al acestui scrub este că poate înfunda scurgerea de la baie, după ce faci duș ca să-l elimini de pe corp.
Sarea se topește, dar zațul de cafea nu, așa că trebuie să găsești o soluție, de exemplu să pui peste o sită două-trei straturi de tifon.
Zațul se va depune în tifon și când s-a scurs toată apa și s-a strâns zațul la scurgere pur și simplu iei tifonul și-l arunci.
Citește și:
Șampon făcut în casă împotriva căderii părului
Truc pentru părul gras – 2 ingrediente naturale pe care să le adaugi în șampon
Ingredientele nu-ți dau prea mare bătaie de cap. Vei folosi zațul rămas după prepararea cafelei, sarea grunjoasă e pe toate drumurile, iar ulei de măsline sigur ai în casă.
Mai ai nevoie doar de un ulei esențial, ce aromă vrei tu, asta doar pentru a crea o atmosferă tip spa. Dacă ți se pare prea complicat poți renunța la uleiul esențial.
Cantitățile sunt următoarele: o cană de zaț de cafea, o cană de ulei de măsline, o cană și jumătate de sare grunjoasă și 10 picături de ulei esențial.
Le amesteci, le pui într-un borcan de sticlă, cu capac, și depozitezi exfoliantul într-un dulap, nu e nevoie de frigider.
Foto: Hepta
- Vezi și: Cum să folosești zațul de cafea în casă și grădină. Întrebuințări de care nu știai