Primăvara este anotimpul în care îți dorești să te înnoiești, să revii la culorile puternice și vesele și să renunți la hainele groase de iarnă. Evident, schimbările nu se opresc la vestimentație: machiajul trebuie și el adaptat la noul sezon, la fel și rutina de îngrijire a tenului. Află cum te sfătuiesc specialiștii în frumusețe să te pregătești pentru primăvară și de ce produse ai nevoie în perioada următoare.
Ten de invidiat
Vrei să ai și tu un ten perfect, curat și strălucitor ca al vedetelor din reviste? Alege produse de calitate, care să nu dea senzația de încărcare și care să reziste pe față o zi întreagă. Cumpără-ți un primer, ce va fixa perfect machiajul și va reprezenta o bază pentru aplicarea fondului de ten. De asemenea, alege cu grijă BB cream-ul sau fondul de ten, astfel încât nuanța acestuia să nu facă discordanță cu pielea ta, care este în general destul de palidă la finalul iernii. Poți opta pentru un produs care să fie destul de apropiat de culoarea naturală a tenului tău, la care să adaugi un blush discret.
Ține minte că dacă vrei să alegi cel mai bun fond de ten, este necesar ca acesta să fie hidratant, să aibă o acoperire bună și în același timp să nu se strângă pe față și să nu dea impresia de mască. Naturalețea este foarte importantă, mai ales primăvara, așa că este bine să alegi produse de make-up.
Curățare și hidratare
Pentru ca machiajul să arate perfect, este necesar ca întâi să ai fața foarte curată, lipsită de impurități și de puncte negre. În afară de o vizită la salon, trebuie să ai și acasă un ritual de îngrijire complet, așa că e momentul să îți cumperi măști purificatoare, hidratante și matifiante și loțiuni sau geluri de curățare pe care să le folosești în mod frecvent.
În afară de curățare, e cazul să te gândești și la protecție. Sezonul rece îți afectează de obicei pielea, astfel încât riști să intri în primăvară cu tenul iritat sau uscat. Asigură-te că ai la îndemână o cremă bună, care să hidrateze și să îți protejeze fața și zona ochilor. Crema de zi ar trebui să conțină și protecție UV, precum și agenți antioxidanți, iar cea de noapte trebuie să fie cât mai bogată și să aibă în ingrediente vitaminele necesare pentru a hrăni și revitaliza tenul. Dacă ai nevoie și de îngrijire antirid, ar trebui să alegi un produs cu retinol și acid hialuronic.
Make-up de sezon
Primăvara înseamnă bucurie, poftă de viață și nonconformism, iar asta poți transmite cel mai bine prin machiaj. E momentul perfect să uiți de culorile puternice și închise pe care le foloseai în timpul iernii și să treci la nuanțe calde și vii de roz, portocaliu, albastru sau lila. Ține cont, însă, de faptul că machiajul de primăvară ar trebui să fie unul cât mai natural, iar asta trebuie să se vadă în fiecare element, de la fondul de ten, blushul și pudra în nuanțe cât mai apropiate de culoarea pielii, până la farduri și lip gloss sau ruj.
Ce culori se poartă în primăvara lui 2019
Naturalețea este cuvântul cheie, însă există și anumite trenduri care sunt deja în vogă la prezentările de modă:
Smokey eyes – mereu clasic, elegant și foarte sexy, cu puțin auriu pentru un look strălucitor. Poate fi un machiaj perfect pentru seară
Combinații de culori pastel – roz, roșu, bleu sau galben. Combină-le, joacă-te cu ele și creează-ți un look romantic și vesel
Mascara roz – evident, trebuie să testezi întâi dacă ți se potrivește, iar apoi să o porți cu îndrăzneală. Te va ajuta să vezi viața în roz!
Look metalic – se poartă și rujul cu nuanțe metalice, asortat la un machiaj natural al ochilor. Vei avea un aer foarte cool și cu siguranță vei face furori la orice petrecere
Cat-eye – o linie subțire de tuș cu codiță te va face să ai un aspect clasic și jucăuș în același timp
Lady in red – buze roșii și pomeți dați cu blush roșu, pentru un plus de senzualitate. Nu uita că machiajul ochilor trebuie să fie cât mai discret și mai natural
Este ușor să ai un look de vedetă, fără să depui efort – trebuie doar să urmezi trucurile de mai sus și, evident, să te echipezi cu produse de beauty de calitate, care să își facă efectul cât mai bine.