O parte din familia regală a Marii Britanii a participat la festivităţile organizate cu ocazia Zilei Commonwealth-ului.
Kate Middleton, Prinţul William şi Prinţul Harry i-au fost alături Reginei Elisabeta a II-a în această zi în care sunt celebrate cele 53 de state din Commonwealth.
Pentru a această apariţie, Ducesa de Cambridge a ales o ţinută gri, extrem de sobră, compusă dintr-un palton Erdem şi pantofi Rupert Sanderson, ea accesorizându-şi ţinuta cu o pălărie creată de celebrul pălărier John Boyd.
După terminarea ceremoniei, Kate a schimbat câteva cuvinte cu elevii prezenţi, povestind despre cei doi copii ai ei. Despre Charlotte a mărturisit că fetiţa creşte pe zi ce trece, în timp ce George are o trotinetă cu care merge în mare viteză, încât e dificil să te ţii după el.
Luna trecută, Kate, William şi cei doi copii ai lor, George şi Charlotte au mers în prima lor vacanţa la schi, cei 4 alegând ca destinaţie o staţiune exclusivistă din Alpii Francezi.
În luna aprilie, Kate şi William au deja programat un turneu oficial în India şi Butan, acesta fiind prima deplasare după voiajul din 2014 din Australia şi Noua Zeelandă.
Foto: Northfoto