Fericirea este altruistă

 Florentina Liutic
.

Fericirea, așa cum o percepe aparatul de fotografiat al lui Mugur Vărzariu, are silueta unui copil rom, care se joacă prin problemele nesfârșite ale vieții de discriminat.

 

Pozele lui Mugur Vărzariu încearcă că treacă dincolo de stereotipuri și bariere sociale, cu scopul final de a schimba ceva în bine în societatea românească. „După mine, fericirea nu există. O poți căuta, dar asta nu înseamnă că există. Într-un fel este ca Yety, pe care îl poți căuta prin diverse păduri, dar asta nu înseamnă că există. Pentru a te apuca însă să o cauți, îți trebuie multă pregătire. Ne naștem maimuțe. Din păcate, cei mai mulți dintre noi murim tot maimuțe. Sunt însă și unii care, de când se nasc și până mor, se luptă să devină oameni', spune Mugur Vărzariu.

 

mugur-varzariu

 

Mugur este fotograf din 2010, când a decis să facă o schimbare în carieră, deoarece a descoperit ceva mai interesant decât viața de corporatist. El este licențiat în Economie și Drept, a absolvit un program de Executiv Master of Business Administration (EMBA) la școala de afaceri ASEBUSS, l-a cunoscut pe Dalai Lama, iar fotografiile sale au apărut în publicații prestigioase precum The New York Times, The Economist sau Los Angeles Times. Totodată, Mugur este ambasador al organizației neguvernamentale World Vision România și speaker pe teme precum romi, drepturile omului sau rasism pentru copii și tineri din școli și licee.

 

Fotograful social a publicat, în 2016, cartea „Loving România', despre oameni, locuri și mâncare. A început să lucreze la ea în 2013 și, pentru documentare, a parcurs zeci de mii de kilometri, atât în țară, cât și în Republica Moldova. „Mirajul fericirii este o stare care durează de la câteva secunde, minute sau ore, până la câteva zile, poate. Evoluția spre calitatea de om – dată de aspecte precum educația formală și informală sau carieră –, împletită cu dragostea de oameni și compasiunea, are ca rezultat maximizarea perioadei mirajului. Omenirea este, în general, nefericită, adică departe de miraj, pentru că fiecare maimuță caută doar propria fericire. Dacă prin acțiunile noastre am crește mirajul tuturor oamenilor am ajunge, în cele din urmă, să creștem mirajul personal de la secunde la minute, de la minute la ore, de la ore la zile și așa mai departe', precizează Mugur Vărzariu.

 

El crede că singura formă sub care poate exista fericirea este altruismul și, de aceea, încearcă, în fiecare zi, să promoveze, prin fotografie, drepturile oamenilor vulnerabili din societatea românească.

 

Citeste continuarea AICI

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton