Dylan Penn – Noua imagine Ermanno Scervino

.

O frumusețe contemporană', astfel descrie Ermanno Scervino frumusețea americană' a lui Dylan Penn, aleasă ca noua imagine din campania pentru colecția de primăvară/vară a casei de modă.

 


‘Tânără, șic și internațională: Dylan, fiica lui Sean Penn si a lui Robin Wright, exprimă toate valorile fundamentale ale ADN-ului Ermanno Scervino. Așteptând cu încredere viitorul, conștientă de trecutul său.’

 

Dylan este o femeie tânără și frumoasă, conștientă de proveniența sa, apropiată de familie, dar, de asemenea, cât se poate de independentă și determinată să obțină succesul în carieră. O personalitate cu adevărat contemporană care are foarte multe în comun cu femeia ideală Ermanno Scervino.


 

Toscana, una dintre regiunile favorite pentru Ermanno Scervino, este locul unde designerul se întâlnește cu modelul american. Aici fotografiază Francesco Carrozzini imaginile pentru noua campanie.

 

Cu marea și peisajul mediteraneean drept fundal, sesiunea foto a avut loc într-o vilă privată de pe coasta Toscanei. Accentul cade pe diferite materiale și pe texturile fiecărei piese din campanie. Designul interior se combină cu partea metropolitană a colecției, aducând aminte de atmosfera anilor 70 din California.

 

Campania Ermanno Scervino primăvară/vară 2015 este lansată în cele mai importante publicații internaționale.