Duo aromat! Exfoliant pentru corp cu vanilie și ciocolată. E o plăcere să-l prepari!

.

Inpirați de dulciurile cu vanilie și ciocolată, îți propunem rețeta unui exfoliant pentru corp care miroase absolut delicios și arată grozav în borcan, astfel încât este o idee foarte de bună de cadou handmade pentru o prietenă.

De data aceasta, rețeta exfoliantului este puțin mai complexă, în sensul că trebuie să prepari două tipuri de exfoliant: cel cu vanilie și cel cu ciocolată.


Elementul surpriză este tocmai modul de dispunere în borcanul transparent: întâi un strat de exfoliant alb (cu vanilie), apoi unul maro (cu ciocolată).

Ar trebui totuși să fii atentă să nu se murdărească pereții borcanului, iar dacă reușești să așezi straturile oblic este cu atât mai bine și impactul vizual mai mare.

Citește și:

Adori condimentele? Învață să-ți faci singură exfoliantul pentru corp cu scorțișoară

Magia citricelor: scrub pentru corp cu grapefruit

La final poți adăuga pentru decor câteva păstăi de vanilie, o bucățică de ciocolată, iar pe capac să lipești o fundiță simpatică.


Iată de ce ai nevoie pentru exfoliantul cu vanilie:

  • 1/3 cană ulei de cocos
  • 2/3 cană zahăr alb
  • 2 linguri ulei de măsline
  • 1,5 linguriță de extract de vanilie

iar pentru exfoliantul cu ciocolată:

  • 1/4 cană ulei de cocos
  • 1 cană zahăr brun
  • 1 lingură ulei de măsline
  • 1 lingură cacao pudră

Ingredientele se amestecă în recipiente diferite, apoi mixtura se dispune în borcane cum am stabilit anterior.

Foto: Hepta