Dita von Teese - Fluturele lui Gaultier în show-ul de la Paris

.

Jean Paul Gaultier a avut-o ca invitată specială la prezentarea haute couture din cadrul Săptămânii Modei de la Paris pe Dita Von Teese, celebra protagonistă de show-uri burleşti.  

 


Artista americană a urcat pe podium într-un outfit extrem de sexy, din satin şi organza, ce amintea de un fluture, designerul francez având ca sursă de inspiraţie pentru această colecţie fluturii.

 

Astfel, creaţiile prezentate au fost ultra-feminine şi sexy, creatorul imaginându-şi colecţia pe când se afla într-un magazin din Londra unde a văzut o mulţime de fluturi.

 

Jean Paul Gaultier continuă să fie una dintre cele mai puternice prezenţe din lumea modei, stabilind recent un nou record. Expoziţia Fashion World of Jean Paul Gaultier, From the Sidewalk to the Catwalk’ a fost văzută de peste 1 milion de persoane, depăşind recordul deţinut anterior de expozitia Savage Beauty’ a lui Alexander McQueen de la MOMA New York, care a înregistrat 700.000 de vizitatori.


 

Expoziţia va putea fi văzută anul acesta la Londra, urmând ca din aprile 2015 să ajungă la Paris. 

 

Foto: Hepta