De la Paris la Atena

.

Ce au în comun Kristen Stewart, Inès de La Fressange și Katy Perry? Toate au dansat pe muzica lui Pharrell Williams la cea mai recentă lansare Chanel care a avut loc la Paris.

La începutul lunii iulie, Palais de Tokyo devenea spațiul în care Chanel lansa noul parfum feminin al casei, Gabrielle Chanel. Încă un moment im­portant anul acesta, care i-a fost dedicat creatoa­rei brandului, după lansarea genții Gabrielle de Chanel, și care a fost celebrat printr-un parfum luminos și solar, semnat Olivier Polge. La câteva ore de la pre­zentarea colecției Chanel Haute Couture Toamnă-Iarnă 2017-2018, invitații, printre care s-au numărat și Stella Tennant, Tilda Swinton sau Cara Delevingne, au desco­perit universul noii esențe prin intermediul unui labirint senzorial. Jocurile de lumini, reflexiile, imaginile 3D ale sticlei, aromele de iasomie, floare de portocal, ylang-ylang și tuberoză – cele patru elemente-cheie din compoziția parfumului – au sedus selecta asistență.


Și dacă celebritățile de mai sus au făcut cunoștință cu parfumul având pe fundal Turnul Eiffel, două săptămâni mai târziu, jurnaliștii din România aveau să se bucure de noua lansare a casei franceze având ca background Marea Egee.

Luana Dăneț – Redactor-șef Viva!

„We are delighted to invite you to the launch of Chanels new feminine fragrance July 10th and 11th in Athens. Please RSVP before Monday, April 10th. Așa suna  invitația pe care am primit-o cu luni în urmă de la Biroul de Presă Chanel Paris. Am confirmat și am așteptat de­talii cu privire la locul de desfășurare a evenimentului. Acesta a rămas însă un mister, singurele indicii fiind „No high heels și „We recommand to take your swimsuit and sunscreen lotion with you in Greece. Până în momentul în care am ajuns în fața ex­clusivistului resort Cape Sounio, aflat la 30 de minute de Atena, nu am știut ab-so-lut nimic din ce avea să se în­tâmple. După un prânz relaxat pe terasă, a urmat o vizită cu ghid la Templul lui Poseidon, unde lumina apusului și perspectiva asupra mării mi-au tăiat respirația. Cina pe ponton venea să completeze preambulul la spectacolul ce avea să se desfășoare a doua zi, când, la 9 AM, am făcut cunoștință cu bijuteria numită Gabrielle Chanel. Aromele, imaginile și sunetele descoperite pe parcursul unui adevărat labirint senzorial au culminat cu proiecția confidențială a noului film publicitar al parfumului, ce va fi făcut public la 1 septembrie. Până atunci, muza casei Chanel, eroina din „Twilight, o femeie de doar 27 de ani, își urmează drumul, exact așa cum a făcut-o celebra Coco: curajoasă, temerară și liberă ca pasărea cerului.