Cum să-ți protejezi părul când faci baie în mare sau în piscină

.

Apa de mare sau cea din piscină, plină de clor, îți pot degrada părul serios, de aceea este necesar să-l protejezi. Nu vrei să folosești o cască specială? Atunci apelează la acest truc.

Casca pentru bazin nu e chiar așa de șic, deci nu te condamnăm că nu vrei să o folosești. De asemenea, e destul de greu să intri în apă și să nu-ți uzi părul care neapărat trebuie protejat.


De ce? Pentru că sarea din apa de mare deshidratează teribil părul, iar clorul din piscine elimină uleiul natural de protecție de pe scalp și firul de păr iar mătreața și vârfurile despicate devin o certitudine.

În plus, celelalte substanțe chimice din apa din piscină afectează culoarea părului tău.

Citește și:

3 greșeli de îngrijire și coafat care pur și simplu îți smulg părul

2 greșeli fatale pentru părul tău când folosești placa sau ondulatorul

Ce e de făcut? Imaginează-ți că părul este ca un burete care poate absorbi o cantitate limitată de apă.


Așa că înainte de a intra în mare sau în piscină udă-ți bine părul cu apă de la duș, și, dacă poți, aplică-i și un strat de balsam.

După ce ai terminat baia revigorantă, desigur, este obligatoriu să-ți clătești părul cu apă curată

Foto: Hepta/PR