Părul presupune un întreg ritual, iar cel înainte de culcare este obligatoriu. Asta dacă vrei un păr sănătos, cu mai puține fire rupte și o coafură care se păstrează a doua zi.
În primul rând, seara înainte de culcare, trebuie să îți perii temeinic părul, de la rădăcină până la vârfuri, pentru a distribui pe întreaga lungime a firului uleiurile naturale.
Citește și:
Îmblânzește-ți sprâncenele cu un produs pentru păr
Cum să îţi îngrijeşti părul în sezonul rece. Sfatul specialistului
Apoi, sub nicio formă nu prinzi părul strâns în coadă de cal sau într-un coc lipit de cap. Scalpul are și el nevoie să se aerisească, iar părul prins strâns se va rupe datorită mișcărilor pe care le faci în timpul somnului.
Dacă ai fost coafată bucle, sau cu peria pentru un efect de volum, împarte părul în două sau mai multe părți egale și prinde-ți în vârful capului cocuri fooooarte lejere pe care le fixezi cu cleștișori poziționați astfel încât să nu te deranjeze peste noapte.
Ori dacă urmărești să obții bucle beach waves fă-ți două cozi împletite. Dimineața pulverizezi fixativ și gata coafura!
Cătălina Cristescu
Foto: Hepta/PR