Reunite sub umbrela "Romanian Designers", Twenty(2)too, Adelina Ivan si Patzaikin, au prezentat trei directii creative diferite, fiecare cu un mesaj clar si un target specific.
Twenty(2)too
Colectia lui Mihai Dan Zarug, designerul Twenty(2)too, intitulata „New Music for Old Boys” este inspirata dintr-o experienta personala a designerului intamplata, deloc surprinzator, tot la Berlin, in urma cu un sezon, cand a asistat la o invazie de Navajo Robotic.
Adelina Ivan
Conceptul colectiei Adelina Ivan primavara-vara 2013 are la baza geometria formei si deviatiile ce pornesc de la formele geometrice: romburi, triunghiuri dungi, puncte. Inspirata din opera de arta a lui Victor Brauner, colectia dezvaluie povesti impresionante prin intermediul modelelor marcate de sageti, tinte, cercuri, etc, ce prind viata in inconstient.
Culorile colectiei sunt neutre: alb, albastru, negru, gri si bleu deschis, iar materialele alese de Adelina Ivan sunt naturale si vaporoase: bumbac si sifon de matase. Formele simple si functionale sunt subliniate de detalii intercalate sau de volume surprinzatoare. Modelele de pe textile sunt rezultatul graficii si picturilor manuale realizate de Adelina, ceea ce face ca fiecare piesa a acestei colectii sa fie unica si exclusiva.
Patzaikin
Patzaikin, prin creatiile lui Olah Gyarfas, isi propune sa ramana intotdeauna fidel conceptului eco pe care este construit brand-ul, la fel ca toate produsele de fashion, sport, turism si lifestyle realizate sub brandul Patzaikin. Pentru primavara-vara 2013, colectia propune o paleta cromatica restransa, linii de croi experimentale, materiale si accesorii realizate special in zona Deltei.
Citeste si: Irina Schrotter, pentru a patra oara la Berlin Fashion Week
intro